Pedeapsă cu închisoarea pentru proprietarii care închiriază locuinţe imigranţilor ilegali

Articol publicat in sectiunea Articole importante, UK la zi pe data 8 august 2015

uk_ridicare_imigrant_ilegal_1

Până la cinci ani de închisoare îi aşteaptă pe proprietarii de locuinţe care nu verifică statutul legal al chiriaşilor în Marea Britanie şi nu îi alungă din case pe imigranţii ilegali. Este o măsură pe care guvernul britanic intenţionează să o aplice, ca urmare a situaţiei disperate de la portul Calais.

În prezent, proiectul de lege prevede doar amendarea proprietarilor care închiriază locuinţe imigranţilor, dar noua propunere urmăreşte inclusiv pedeapsa cu închisoarea, în timp ce proprietarii ar avea dreptul de a evacua din locuinţe imigranţii ilegali fără a mai trebui să obţină vreo decizie judecătorească în acest sens. De asemenea, în noul proiect de lege este lansată propunerea de confiscare sau blocare a salariilor angajaţilor clandestini.

Secretarul de stat Greg Clark urmează a anunţa crearea unei liste negre cu proprietarii de locuinţe şi cu agenţiile imobiliare care insistă să închirieze persoanelor care nu au un statut legal în UK, permiţând primăriilor locale să facă verificări la adrese relevante.

Printre altele, proiectul de lege urmăreşte să nege orice tip de ajutor social familiilor celor cărora le-a fost refuzată aplicaţia de azil.

Ministrul de interne britanic, Theresa May, şi-a unit forţele cu omologul său francez, Bernard Cazeneuve, pentru a transmite imigranţilor ilegali care nu au sosit încă în UK un mesaj clar că nu vor fi deloc bineveniţi în Marea Britanie.

 

Chiriaşii cu „nume de imigranţi”

ar putea avea probleme cu chiria

Iniţiativele menite „să creeze un mediu ostil imigranţilor ilegali în Marea Britanie” ar putea să aibă consecinţe neaşteptate, potrivit unor asociaţii de chiriaşi.

Seb Klier, reprezentant al Generation Rent, a comentat pentru The Independent: „Ameninţarea închisorii îi va face pe proprietarii de locuinţe atât de precauţi încât chiriaşii care se întâmplă să aibă nume de imigrant ar putea întâmpina dificultăţi severe la găsirea unei locuinţe. Făcând punte între statutul legal în UK şi închirierea de locuinţe are darul de a crea discriminare, trimiţând nişte chiriaşi deja vulnerabili în braţele unor proprietari lipsiţi de scrupule”.

—————————————

„Verificarea statului legal în Marea Britanie este un lucru complicat, astfel că unii proprietari vor evita să-şi închirieze locuinţele persoanelor pe care le consideră nebritanice, chiar dacă acestea ar avea drept de şedere în UK.”

Se plânge Terrie Alafat, director al Chartered Institute of Housing.

—————————————

 

Idee veche, prea extremă

Potrivit proiectului de lege, imigranţii în Marea Britanie a căror viză de şedere a expirat, a căror cerere de azil a fost refuzată sau a celor care pur şi simplu au pătruns ilegal în Marea Britanie, nu ar trebui să-şi poată găsi cazare în UK.

Cu doi ani în urmă, organizaţia Joint Council for the Welfare of Immigrants a criticat dur planuri de legislaţie similară, sugerând că astfel de măsuri vor ajunge să „dividă societatea, creând o Mare Britanie cu două clase, practic o întoarcere la genul de atitudine „fără câini, fără negri şi fără irlandezi”.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!