Penalităţi reduse pentru întârzieri la obligaţiile fiscale

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 5 mai 2014

Senatul a adoptat tacit o ordonanţă de urgenţă prin care se propune, printre altele, reducerea penalităţilor pe care contribuabilii le datorează pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale, scrie Mediafax. Un alt articol al ordonanţei, referitor la regulile privind controlul operativ şi inopinat, arată că acesta se efectuează de către inspectorii antifraudă, cu excepţia celor din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor.

Guvernul mai propune ca acest control să poată fi efectuat şi în scopul realizării de operaţiuni de control tematic, care reprezintă activitatea de verificare prin care se urmăreşte constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activităţi economice determinate.

Potrivit ordonanţei, selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată în funcţie de nivelul riscului stabilit ca urmare a analizei de risc. „Analiza de risc reprezintă activitatea efectuată în scopul de a identifica riscurile de nedeclarare a creanţelor fiscale, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza pentru selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale”, se mai arată în ordonanţă. Proiectul de aprobare a ordonanţei va fi transmis, în forma adoptată de Guvern, Camerei Deputaţilor, care este Cameră decizională în acest caz.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!