Pentru poluare minimă, fără motoare diesel prin centrul Londrei

Articol publicat in sectiunea Auto, Diaspora, UK la zi pe data 9 noiembrie 2015

londra_emisii-motoare-diesel

Autorităţile anunţaseră deja planuri destul de radicale privind accesul autoturismelor care poluează în centrul Londrei începând cu anul 2020, însă scandalul Volkswagen nu a făcut altceva decât să exacerbeze situaţia. Este posibil ca autoturismele cu motoare diesel să nu mai fie acceptate deloc în centrul Londrei!

În momentul de faţă, Londra are în plan să instituie începând cu anul 2020 o taxă de £12,5 pentru a putea tranzita centrul Londrei în aşa-numita zonă ULEZ (Ultra Low Emission Zone) cu autoturismul cu motoare diesel şi pe benzină cu standarde de poluare euro mai mici decât ultimul euro apărut.

Însă acum, când a ieşit la iveală faptul că maşinile cu motoare diesel emit în realitate de 6-7 ori mai multe noxe decât în testele de laborator, având ca rezultat o schimbare a modului de calcul al emisiilor în cadrul UE, consilierii locali din metropola britanică s-au gândit că cea mai eficace metodă de a reduce poluarea din zona ULEZ ar fi interzicerea totală a maşinilor cu motoare diesel pe acest perimetru.

—————————————

„Trebuie să ne asigurăm că doar maşinile cu zero emisii sau cu emisii foarte mici vor intra în zona ULEZ în 2020. Răspunsul simplu la această problemă este să spunem că nu vom permite maşinilor diesel să circule prin zona ULEZ.”

Stephen Knight, membru în consiliul local

—————————————

Boris Johnson, primarul Londrei, se opune planului, în primul rând din cauza faptului că aprovizionarea cu alimente şi bunuri se face în special cu maşini şi camioane echipate cu motoare diesel, iar interzicerea acestora ar afecta economia locală.

O altă măsură extremă se ia zilele acestea la Paris, unde autorităţile sunt din nou îngrijorate de nivelul poluării, ei intenţionând ca marţi să interzică circulaţia pentru jumătate dintre maşini în funcţie de numărul de înmatriculare.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!