Petre Roman își pierde mandatul

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 16 ianuarie 2015

Petre Roman își va pierde mandatul de deputat PNL din cauza unor erori pe care le-a făcut când a contestat raportul ANI prin care a fost declarat incompatibil.

Conform legii, contestația în vederea anulării raportului ANI trebuia depusă la Curtea de Apel București în termen de 15 zile, ceea ce nu s-a întâmplat, motiv pentru care ANI a cerut luni Camerei Deputaților revocarea lui Petre Roman. În replică, politicianul a declarat că a cerut anularea raportului ANI la Tribunalul București și așteaptă decizia instanței.

Marți, Tribunalul București a respins definitiv solicitarea lui Petre Roman, prin urmare, raportul ANI prin care deputatul a fost găsit în incompatibilitate rămâne valabil, informează Mediafax. Printre motivele pentru care a fost respinsă solicitarea se numără și faptul că Petre Roman nu a depus la dosar o dovadă că ar fi achitat taxa de timbru.

„A fost vorba despre o simplă eroare, un incident procedural. Din greșeală, instanța nu a luat în considerare faptul că domnul Roman nu a achitat taxa de timbru, întrucât nu ajunsese la dosarul instanței. (…) La momentul la care a fost introdusă acțiunea, domnul Roman nu a fost asistat de către avocat. Era normal să nu cunoască procedura”, a declarat avocata parlamentarului, Cristina Grecu.

În aceste condiții, ANI așteaptă revocarea lui Petre Roman de către Camera Deputaților. Conform legii, „persoana eliberată sau destituită din funcție sau față de care s-a constatat existența stării de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă, sau a încetării de drept a mandatului”, se precizează în comunicatul ANI. De asemenea, neaplicarea legii de către Camera Deputaților „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune”, se mai arată în lege.

Conform raportului ANI, Petre Roman s-a aflat în incompatibilitate întrucât, începând cu data de 20 decembrie 2012, a deținut „simultan funcția de deputat și calitatea de persoană fizică autorizată”.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!