Petrescu, spre Kiev!

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 5 mai 2014

532 dan petrescuDan Petrescu este în continuare un antrenor fără angajament după despărţirea de formaţia rusă Dinamo Moscova, despărțire parafată pe 8 aprilie. Tehnicianul român se află în prezent în căutarea unei noi echipe, iar ofertele pe adresa sa par să nu lipsească.

Săptămâna trecută s-a auzit despre un posibil interes al englezilor de la Southampton, care s-ar putea despărţi de Mauricio Pochettino, dorit de Tottenham. Românul este văzut ca o opţiune bună pentru banca „sfinţilor”, echipă pentru care a jucat în sezonul 2001-2002.

Însă Dan Petrescu mai are şi o ofertă extrem de tentantă, tot din Est, dar de data aceasta din Ucraina. Surse din presa de la nord de România susţin că „Bursucul” se află pe lista scurtă a lui Dinamo Kiev, alături de fosta legendă a clubului, Andrei Şevcenko, şi de spaniolul Juande Ramos, actualmente la Dnepr Dnepropetrovsk.

Petrescu ar putea avea la Kiev un salariu asemănător cu cel primit de Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk, de aproximativ 3,5 milioane de euro. La Dinamo Moscova, românul încasa 3 milioane de euro.

Dinamo Kiev traversează un sezon sub aşteptările oficialilor clubului, la capătul căruia ar putea rata până și prezenţa în preliminariile Ligii Campionilor. Formaţia din capitala Ucrainei ocupă în acest moment locul 3 în clasament, cu 46 de puncte, la patru puncte în spatele echipei de pe locul secund, loc ocupat de Dnepr.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!