Petrolul este aproape de a se destrăma

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 19 decembrie 2014

563 stoicanSituaţia Petrolul devine disperată și este aproape de a arăta ca aceea în care se află și Rapid. Arestarea lui Dan Capră, patronul echipei, a avut repercusiuni serioase la nivelul clubului, situaţia financiară fiind una extrem de delicată, asta ca să folosim termeni fini.

Desigur, mercenarii sunt primii care nu suportă situației, mai multe nume grele ale echipei fiind pe picior de plecare. Antrenorul Mulţescu urmează să-şi rezilieze şi el contractul cu echipa, acest lucru urmând să se întâmple cel mai probabil săptămâna aceasta, deși echipa sa are o singură înfrângere de când a preluat-o.

Oficialii ploieșteni caută astfel un tehnician în stare să gestioneze un vestiar frământat de probleme financiare, iar cel mai în măsură să preia echipa pare a fi considerat Flavius Stoican, fostul antrenor al luI Dinamo. Apreciat de mulţi pentru modul în care a construit actuala formație din Ștefan cel Mare, deşi a avut un buget redus, Stoican ar putea deveni pariul celor din Ploieşti.

Problema este că Stoican nu duce lipsă de oferte și ar putea alege variante ceva mai stabile financiar. Răzvan Burleanu l-ar vrea la cârma naţionalei U21, acolo unde locul va rămâne vacant după plecarea lui Teja în Ştefan cel Mare. Loc pentru care favoritul este însă Dulca, el fiind susținut și de selecționerul Iordănesci.

“Cred că din iarnă, când se va termina turul de campionat, o să mă vedeţi la o altă echipă”, spunea acum 2 săptămâni Flavius Stoican.

Jucătorii importanţi ai Petrolului care și-au anunțat plecarea în această iarnă sunt Teixeira, Geraldo, Albin, Pecanha, Alcenat, Mustivar şi Toto Tamuz.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!