Piața imobiliară iese din amorțire

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 13 februarie 2015

Compania de consultanţă şi audit PwC România se aşteaptă pentru acest an la investiţii semnificative în domeniul imobiliar şi la reluarea susţinută a construcţiilor noi, mai ales în Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, după creşterea din 2014 a apetitului investitorilor pentru sectorul imobiliar.

„Şi în România s-a putut observa în 2014 o creştere a apetitului investitorilor pentru sectorul imobiliar, pe parcursul anului înregistrându-se o serie de tranzacţii cu proprietăţi – atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cel comercial. Ne aşteptăm să asistăm şi în 2015 la o serie de investiţii semnificative în acest sector, dar şi la o reluare mai susţinută a construcţiilor noi, îndeosebi în oraşe mai dinamice economic precum Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca”, a precizat într-un comunicat Francesca Postolache, responsabilă cu servicii de audit și liderul echipei de servicii pentru sectorul imobiliar în cadrul PwC România.

În România, valoarea tranzacţiilor imobiliare a crescut anul trecut la 1,2 miliarde de euro, de la 300 milioane de euro în 2013. Conform DTZ Echinox, 45% din total reprezintă achiziţii de proiecte de retail, 30% de birouri, segmentul industrial a atras 15% din tranzacţii, iar achiziţiile de terenuri 10%. Compania estimează că avansul pieţei de investiţii va continua pe o perioadă de câţiva ani.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!