Piaţa imobiliară „se calmează”

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 14 aprilie 2014

Ascensiunea preţurilor de vânzare a caselor „s-a temperat” în ultima perioadă pe piaţa imobiliară din Marea Britanie, au remarcat reprezentanţii Nationwide, una dintre cele mai importante companii specializate în acordarea de credite ipotecare din regat.

Creşterea preţurilor locuinţelor din Regatul Unit a fost de doar 0,4% în luna martie, în scădere faţă de luna precedentă când valoarea de vânzare a caselor a crescut cu 0,7%, conform ultimelor date transmise de cei de la Nationwide şi preluate de BBC News, în ediţia online din 2 aprilie. Această tendinţă descrescătoare este apreciată de analişti, care atrag atenţia că, deşi ascensiunea preţurilor s-a diminuat în ultima lună, ele sunt încă ridicate, la nivel anual.

Trendul descendent de pe piaţa imobiliară a fost remarcat şi de reprezentanţii Bank of England, banca naţională a Marii Britanii. Aceştia au raportat o scădere semnificativă a numărului de credite ipotecare acordate în luna februarie, către populaţie, în vederea achiziţionării de locuinţe.

——————————————

„Sunt semne clare ale temperării pe piaţa imobiliară.”

Robert Gardner, economist-şef la Nationwide

——————————————

 

Londra şi restul ţării

Preţurile locuinţelor au cunoscut o evoluţie aparte în Londra, unde valoarea acestora a crescut cu 18% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013.

Diferenţa dintre costul de vânzare al unei locuinţe în Londra şi acela înregistrat în celelalte zone ale Marii Britanii s-a accentuat de asemenea. Astfel, preţul mediu al unui imobil de locuit din capitala regatului se cifrează, în prezent, la 362.699 de lire sterline, aproape dublu comparativ cu restul ţării. Valoarea medie a unei case, la nivelul Marii Britanii, exceptând zona Londrei, este de £180.264.

Piaţa imobiliară britanică nu a mai cunoscut un asemenea nivel inflaţionist din luna ianuarie a anului 2008, precizează analiştii. Totuşi, preţurile locuinţelor britanice se află cu 3% sub cele mai ridicate valori înregistrate la nivelul anului 2007, conform celor de la Nationwide.

 

Creditele ipotecare sunt de vină

Nivelul ridicat actual al valorii locuinţelor în Marea Britanie se datorează programelor guvernamentale „Help to Buy”, prin care se acordă credite ipotecare (mortgage) în condiţii foarte permisive persoanelor care doresc să-şi cumpere o casă, avertizează analiştii.

Programul „Help yo Buy” a fost lansat anul trecut şi prevede sprijin guvernamental pentru cei care doresc să acceseze un mortgage pentru a cumpăra o locuinţă nouă, prin garantarea avansului de 20% cerut de bănci. A doua etapă a programului a intrat în vigoare în acest an.

Ministrul de finanţe George Osborne a confirmat intenţia guvernului pe care îl reprezintă de a susţine schema „Help to Buy” până în anul 2020.

Planurile guvernanţilor sunt criticate de numeroşi analişti ai pieţei imobiliare, inclusiv de către specialiştii de la Banca Angliei. Aceştia au atras atenţia că o eventuală continuare a programului „Help to Buy” creşte riscul destabilizării pieţei imobiliare, prin creşterea necontrolată a preţurilor locuinţelor.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!