Pizza si apa minerala scapa de taxa pe fast-food

Articol publicat in sectiunea Social pe data 15 februarie 2010

Lista produselor alimentare nerecomandate care vor fi taxate ar putea include produsele cu o cantitate foarte mare de grasimi, dulciurile hiperconcentrate si bauturile carbogazoase, fiind exceptate lactatele, carnea, pizza, shaorma si apa minerala.

„Nu ne propunem sa taxam carnea si produsele din carne, branza si produsele lactate, pizza si shaorma. In schimb, ne gandim sa luam in discutie produsele cu o cantitate foarte mare de grasimi, dulciurile hiperconcentrate si bauturile carbogazoase, dar nu apa minerala si sucurile naturale”, a explicat secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu Cercel, citat de Mediafax. El a facut aceasta precizare dupa ce a fost prezentata o statistica privind cresterea numarului cazurilor de persoane supraponderale si obeze, inca de la varste foarte mici, mai ales la grupa 3-6 ani si la copiii din invatamantul primar.

Anterior, in urma unei dezbateri, reprezentantii patronatelor din domeniu au anuntat ca introducerea taxei fast-food ar putea duce la cresterea, in medie, cu peste 20% a pretului la alimente, dar si la disponibilizarea a peste 36.000 de salariati, respectiv 20% din personalul din industria alimentara. Ministerul Sanatatii a respins aceste afirmatii, sustinand ca cifrele avansate de reprezentantii patronatelor din alimentatie sunt nerealiste si nu au baza de calcul.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!