Plahotniuc țintește președinția R. Moldova!

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 22 ianuarie 2016

Vladimir Plahotniuc6Președintele R. Moldova a fost trădat, Vlad Plahotniuc vrea să devină el însuși președinte și pedepsirea oligarhului trebuie să devină o prioritate națională pentru România dacă vrea să ajute într-adevăr Moldova în această criză profundă, afirmă Octavian Milewski, politolog specializat în spațiul postsovietic, doctorand și cercetător la Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.

Într-un interviu acordat ziare.com, Milewski declară că anticipatele nu ar fi un dezastru pentru R. Moldova și a atras atenția că și după investirea noului guvern, foarte probabilă, situația din R. Moldova rămâne „atât de încordată încât numai un nebun nu o mai poate vedea”. „România trebuie să ajute R. Moldova să scape de flagelul Plahotniuc. Acesta este problema numărul unu, doi și trei a Moldovei. (…) Oligarhul moldovean, însă, este foarte bine conectat la anumite cercuri de influență și putere din România, care până în prezent i-au asigurat liniștea”, apreciază politologul.

De ce această succesiune de premieri la Chișinău? Există două interpretări în opinia politologului polonez.

„Fie a fost o gafă a președintelui, fie a fost o schemă bine gândită de Plahotniuc. În primul caz, președintele l-a numit pe Păduraru în loc să-l re-numească pe Sturza, un candidat ne-șantajabil. Nu știm de ce președintele nu a insistat pe re-numirea lui Sturza de la bun început. Numindu-l pe Păduraru, însă, președintele Timofti a devenit vulnerabil. Păduraru figurează în câteva dosare, care au conexiuni apropiate cu Filat. Se presupune că Plahotniuc l-ar fi șantajat cu redeschiderea acestor dosare, fapt pentru care Păduraru a plecat de pe scena evenimentelor de la Chișinău la fel de rapid precum a ajuns acolo. În aceste condiții, Timofti nu mai avea de ales după ce i-au fost prezentate 55 de semnături în susținerea lui Filip, omul de casă al lui Plahotniuc”, a mai spus Octavian Milewski, care a adăugat că Plahotniuc se îndreaptă spre o victorie și îi pot sta în cale doar cetățenii care protestează în stradă.

„Cred că simplificăm atunci când îi atribuim lui Plahotniuc calitatea de unealtă a Moscovei. Până la urmă, Plahotniuc nu este omul nimănui sau poate că este omul care știe să balanseze între toate taberele și să le folosească pentru propriile interese. (…) Plahotniuc nu gândește geopolitic. El este un parvenit prin metode criminale și oricine se laudă că îi este prieten trebuie să înțeleagă că se expune unui blam moral absolut.”

Întrebat cum ar fi influențat anticipatele viitorul R. Moldova, politologul polonez a răspuns: „Anticipatele nu ar fi un dezastru pentru Moldova. Șansele pro-rușilor sunt în mare cam aceleași ca și la precedentele alegeri. Din punctul de vedere al vectorului est vs. vest, electoratul moldovenesc este împărțit în două tabere relativ egale. Problema este cum să asiguri participarea la vot a celor dezamăgiți, majoritatea fiind din tabăra pro-europenilor. Chiar dacă pro-rușii înving, aceștia nu au cum să evite câteva constante ale politicii moldovenești: geografia, dependența economică, financiară și condiționalitatea regimului juridic de asociere cu Uniunea Europeană.”

Ce face România?

Legat de poziția pe care ar trebui să o aibă România, Octavian Milewski, politolog specializat în spațiul postsovietic, este de părere că România trebuie să ajute R. Moldova să scape de flagelul Plahotniuc, problema numărul unu, doi și trei a Moldovei.

„Chișinăul nu poate redeveni un partener de dialog politic și instituțional cu nimeni până nu se eliberează de caracatița mafiotică a lui Plahotniuc. România ar fi putut demult să-i pună lui Plahotniuc mari probleme. «Pușcăriabilitatea» sa este vizibilă cu ochiul liber și de la mare distanță. Oligarhul moldovean, însă, este foarte bine conectat la anumite cercuri de influență și putere din România, care până în prezent i-au asigurat liniștea.

În presa românească au fost semnalate conexiunile lui Plahotniuc cu un anumit partid și lideri ai săi, care și ei au mari probleme cu justiția românească. Împotriva lui Plahotniuc, a cercului său apropiat și a companiilor sale trebuie impuse sancțiuni. Pedepsirea oligarhului trebuie să devină o prioritate națională pentru România dacă vrea să ajute într-adevăr Moldova în această criză profundă. Sancțiunile trebuie să fie de ordin economic și personal, mă refer la libertatea de mișcare în și prin spațiul României.

Trebuie creat un grup de investigație pentru a aduce cazul Plahotniuc pe agenda politică românească pe Moldova. Mai mult, dosarul Plahotniuc are profunde ramificații internaționale, iar România trebuie să pună sub urmărire, în mod legal desigur, orice ilegalitate documentată internațional a oligarhului. Asemenea evidențe ar exista se pare în țări ca Marea Britanie, Italia și Austria. În egală măsură, luni, sub-secretarul de stat Victoria Nuland se va afla la București. Ei bine, cazul Plahotniuc trebuie pus pe masă și luate decizii comune în ce îl privește”, a conchis Milewski.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!