Planul conservatorilor pentru viitorul UE: mai puţini români

Articol publicat in sectiunea UK, despre români pe data 14 iulie 2014

Limitarea prezenţei românilor şi bulgarilor în Regatul Unit este principala revendicare ce ar trebui pusă în discuţie, în cadrul unor renegocieri dure ce ar urma să redefinească relaţia viitoare dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, consideră membri marcanţi ai Partidului Conservator, citaţi în The Telegraph.

 

Europa cu două viteze…

Accesul în Marea Britanie a imigranţilor proveniţi din ţările mai sărace ale Europei ar putea fi limitat, conform unui proiect radical al celor mai importanţi reprezentanţi ai Partidului Conservator, principala forţă politică aflată la guvernare. Iniţiativa conservatorilor britanici ar mai avea ca efect delimitarea a două sfere de interese în interiorul Uniunii Europene şi crearea unui nou model european cunoscut sub numele de „Europa cu două viteze”.

 Planul propus stabileşte controlul riguros al numărului de cetăţeni care vor trece pe viitor, frontierele regatului dinspre România, Bulgaria sau alte ţări, ca Albania ori Turcia, ce ar putea să se alăture Uniunii Europene în anii următori. La nivel continental, proiectul conservatorilor vizează îndepărtarea Marii Britanii de ţările din zona euro şi formarea a două grupuri de state în interiorul Uniunii. Unul dintre acestea ar fi format din ţările care au adoptat folosirea euro, în timp ce al doilea ar fi constituit de Regatul Unit, Danemarca, Suedia şi alte ţări ce nu au de gând să folosească moneda unică.

Măsurile ar urma fie adoptate în cadrul reformei UE, împotriva principiului libertăţii de mişcare a persoanelor din interiorul uniunii, dar şi a altor norme fundamentale reglementate încă de la fondarea structurii unionale.

 

Dezvăluirile unui politician conservator „anonim”

Principiul libertăţii de mişcare în interiorul UE poate fi respectat, dar cu anumite restricţii, susţin radicalii conservatori din Marea Britanie care doresc restructurarea Uniunii Europene.

„Vrem să introducem o anumită limită asupra numărului celor care vin în Regatul Unit din state europene mult mai puţin dezvoltate decât ţara noastră”, a mărturisit un conservator britanic, membru al actualului guvern, pe care cotidianul The Telegraph îl citează în ediţia din 6 iulie, fără a-i dezvălui identitatea. „Vom accepta cetăţeni români în Marea Britanie, dar nu în număr nelimitat”, a explicat aceeaşi persoană.

Politicianul a mai recunoscut că Regatul Unit se află în prezent într-o poziţie oarecum izolată în interiorul UE: „Cele mai multe ţări UE sunt în favoarea adoptării monedei unice şi îşi doresc o Europă foarte strâns unită. De aceea propunem modelul «Europei cu două viteze». S-ar forma astfel sfera statelor fidele zonei euro şi un alt grup, format din ţările ce nu acceptă moneda europeană, dar care fac totuşi parte din Uniune. Acestea din urmă ar urma să beneficieze de avantaje comerciale, fără a trebui să respecte norme extrem de rigide.”

„Vrem ca Marea Britanie să dobândească din nou capacitatea de a decide singură dacă doreşte să coopereze şi condiţiile unei eventuale viitoare cooperări cu Uniunea Europeană”, este concluzia conservatorului britanic „anonim” citat în The Telegraph.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!