Planul naturii

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 25 septembrie 2015

Una dintre cele mai mari probleme ale patronului de fotbal este aceea că nu pricepe ce patronează. Avem de fapt o grămadă de patroni care nu se pricep la asta, care la conducerea unui magazin de cartier, care la conducerea vreunui business mai răsărit,  care la conducerea țării. Dacă România excelează în ceva, atunci acel ceva trebuie că este cantitatea de incapabili aflată în funcții de conducere.

O să comparăm puțin cele două situații. În zona economică un minimum de bun simț vorbește de termen lung. Mai precis, dacă vinzi mai ieftin dar mai mult ai șanse să produci un profit mai mare decât dacă vinzi scump și puțin. Cu treaba asta vine și eventualitatea de a fi mai mult în activitate. La fel și la fotbal de exemplu, dacă gândești pe termen lung ai șanse la rezultate, acelea fiind traduse în bani. Echipele din țările cu apă caldă sunt martore pentru acest lucru. Au centre de juniori, cresc jucători, au rezultate, adună bani din cupele europene. În fotbal, culmea, și cu avantajul de a putea vinde mult și scump, un avantaj rar întâlnit.

Patronul român este patronul lui “azi”. IQ-ul său îi permite doar această sclipire. Bine, asta este o tară ereditară, alții nu se mai gândesc de multă vreme la azi, ci la țările pe care le vor vizita la pensie, așa că România poate fi ultimul loc unde nu te gândești la ziua de mâine. El trebuie să scoată cât mai mult azi, acum, în clipa asta, iar viitorul este așa, o treabă pe care a văzut-o el în filmele cu Darth Vader. Un pișcotar. Un personaj care vrea să dea un “tun”.

Uitați-vă la sportul românesc. Nici Van Gogh nu picta mai bine ce am spus mai sus. Așa că nu vă mai întristați când vine un insucces. Bucurați-vă. Mâine se mai închide un magazin defect.

Iar ăsta, dragilor, este un plan. Unul perfect, al naturii.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!