Plata cash interzisa pentru masini, terenuri si case

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 3 februarie 2014

happy woman receiving car keyGuvernul vrea sa interzica plata in numerar pentru cumpararile de terenuri, case si masini, indiferent de valoarea acestora, atat cumparatorul, cat si vanzatorul riscand o amenda de 20% din valoarea tranzactiei, potrivit unui proiect de ordonanta obtinut de Mediafax.

Plafoane la platile zilnice

Astfel, imobilele si autovehiculele cumparate vor trebui achizitionate doar prin instrumente de plata fara numerar. Aceasta prevedere este valabila atat pentru firme, cat si pentru populatie, si cuprinde toate tipurile de imobil, precum si orice fel de autovehicul, indiferent daca este la prima vanzare sau second-hand.
De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind platile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic in numerar, precum si platile in numerar pe care poate sa le faca populatia catre firme.

Platile in numerar pe care le pot efectua firmele intre ele si catre persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, si va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plati intre persoanele fizice. in prezent, plafoanele zilnice pentru platile in numerar intre firme sunt de 10.000 de lei pe zi, respectiv de 5.000 de lei catre acelasi furnizor si de 10.000 de lei in cazul platilor catre retelele de magazine de tipul Cash&Carry, nivel care va fi pastrat.

Totodata, nu exista limitari legale pentru operatiunile cu numerar efectuate de alti operatori economici decat persoanele juridice, respectiv liber profesionisti, persoane fizice autorizate, intreprinderi familiale, intreprinderi individuale si alte entitati fara personalitate juridica sau intre operatorii economici si persoanele fizice pentru contravaloarea livrarii de bunuri si prestarii de servicii, dividende, cesiuni de creante, imprumuturi si alte forme de finantare. incasarile si platile dintre persoanele fizice nu sunt, de asemenea, limitate in ceea ce priveste contravaloarea vanzarii de bunuri sau drepturi, imprumuturi.

Scopul: combaterea evaziunii

„Masura privind diminuarea plafoanelor pentru platile in numerar a fost luata ca urmare a constatarii de catre organele fiscale a faptului ca in majoritatea schemelor fiscale evazioniste se fac plati in numerar, intrucat platile prin banca prezinta o trasabilitate care este evitata de astfel de persoane. Astfel, au fost inregistrate pierderi din veniturile bugetului de stat cauzate de rambursarile de TVA efectuate catre persoane care au facut plati in numerar, si-au dedus TVA, dar in amonte s-a constatat ca furnizorii care trebuiau sa plateasca TVA la buget au disparut”, se arata in nota de fundamentare a proiectului de ordonanta.

In cazul depasirii plafoanelor stabilite se aplica amenzi de 20% din suma incasata sau platita care depaseste plafonul pentru fiecare tip de operatiune, dar nu mai putin de 100 lei. Acordarea de catre operatorii economici a unor avantaje clientilor pentru efectuarea de plati in numerar se amendeaza cu sume cuprinse intre 3.000 de lei si 4.500 de lei.

Autor articol: Ionut Mares
Etichete: , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!