PLATA… SAU RECUPERAREA TAXELOR?

Articol publicat in sectiunea Bani, taxe şi beneficii, Reportajul săptămânii pe data 25 martie 2012

In timp ce pentru numerosi platitori de taxe din Regatul Unit incheierea fiecarui an financiar britanic reprezinta un factor de stres, cei mai multi dintre romanii stabiliti aici asteapta acest moment cu bucurie.

Data de 6 aprilie marcheaza in calendarul fiscal britanic sfarsitul unei perioade de 12 luni de evidente contabile. In consecinta si in mod firesc, localnicii asociaza aceasta zi cu obligativitatea platii unor noi taxe, dublata de constrangeri si penalizari prevazute pentru rau platnici de reprezentantii administratiei fiscale.

In acelasi timp, constructorii romani din Marea Britanie ard de nerabdare sa isi completeze declaratiile anuale de venituri si cheltuieli. Ei iau cu asalt birourile contabililor si consultantilor fiscali dorind sa isi achite cat mai degraba obligatiile ce le revin fata de statul britanic.

Verva de care acestia dau dovada nu este cauzata de dorinta de a plati anumite sume de bani. Dimpotriva… Ei se grabesc sa recupereze o parte din taxele ce le-au fost retinute de-a lungul anului, profitand de o prevedere legala care le da acest drept.

 

 

Taxele la britanici

 

Inceputul fiecarui nou an financiar britanic produce efervescenta in comunitatea romaneasca din Regatul Unit. Pentru ca, din 6 aprilie, toti romanii care lucreaza in aceasta tara in baza statutului de self-employed (lucrator pe cont propriu) pot sa raporteze functionarilor statului declaratia fiscala obligatorie, cunoscuta sub numele de „tax return”. Prin aceasta se evidentiaza toate veniturile si cheltuielile realizate intr-un an; si in temeiul ei, reprezentantii administratiei fiscale calculeaza cuantumul taxelor ce urmeaza a fi platite de fiecare lucrator.

Graba romanilor nu este motivata de dorinta acestora de a-si achita contributia fiscala catre statul britanic. Cei mai interesati de „tax return” sunt cei care nu mai au nimic de platit, insa au dreptul sa recupereze o parte din banii care le-au fost retinuti in ultimele 12 luni.

 

Anul financiar

Un nou an financiar britanic este cuprins intre fiecare data de 6 aprilie a anului calendaristic in curs si ziua de 5 aprilie din anul care urmeaza. Odata cu inceperea acestei noi perioade de 12 luni de exercitiu financiar, anumite categorii de lucratori care activeaza pe piata muncii din Regatul Unit au obligatia sa raporteze administratiei fiscale propria declaratie de venituri si cheltuieli pentru anul financiar deja incheiat. Aceasta declaratie fiscala obligatorie se numeste in terminologia de specialitate britanica Self Assesemnet Tax Return sau doar Tax Return (abreviat TR).

Nu toti cei care muncesc sau obtin venituri legal pe teritoriul Marii Britanii trebuie sa parcurga procedura de completare a aplicatiei TR. Sunt obligati sa se supuna acestor prevederi legislative muncitorii aflati in evidenta institutiilor fiscale britanice ca lucratori self-employed, proprietarii de companii sau ai unor fundatii, precum si cei ce obtin diverse venituri in urma unor activitati care se desfasoara in afara granitelor regatului.

Practic, este obligata sa-si declare veniturile si cheltuielile realizate pe parcursul ultimului an financiar orice persoana care a obtinut calitatea de lucrator independent (self-employed) in Marea Britanie si care s-a aflat intr-un interval oarecare din ultimele 12 luni pe teritoriul Regatului Unit. Declaratia anuala pe venit trebuie completata atat de acele persoane inregistrate ca self-employed care au si lucrat in timpul anului financiar, cat si de catre cei care nu au avut un loc de munca in aceeasi perioada. De asemenea, bilantul contabil anual va trebui raportat indiferent de valoarea veniturilor realizate, atat de catre lucratorii carora li s-au retinut taxe in ultimele 12 luni, cat si de aceia care nu au platit niciun fel de contributie. Chiar si romanii care au muncit ca angajati pentru o perioada limitata din ultimul an financiar vor trebui sa completeze un formular de „tax return”.

Datorita restrictiilor impuse la 1 ianuarie 2007, pe piata muncii britanice pentru cetatenii proveniti din Romania sau Bulgaria, cei mai multi romani stabiliti in Regatul Unit au solicitat si obtinut drept de munca in aceasta tara ca self-employed. Data de 6 aprilie 2012 marcheaza, in consecinta, inceputul unei noi perioade in care numerosi romani din Marea Britanie pot incepe demersurile necesare pentru a plati sau a recupera taxe.

 

Documente contabile

Modalitatea de parcurgere a aplicatiei TR este detaliata pe website-ul administratiei fiscale britanice, www.hmrc.gov.uk. Numerosi romani din Marea Britanie prefera, insa, sa se adreseze birourilor care ofera servicii si consultanta financiara pentru completarea declaratiei anuale de venit. Aceasta practica a dezvoltat o piata de profil pe care activeaza numeroase companii ce s-au specializat in „Self Assesemnet Tax Return”.

In general, contabilii sau tax adviser-ii autorizati din Marea Britanie solicita oricarui self-employed roman care doreste sa isi completeze aplicatia de TR pentru anul financiar 2011-2012 urmatoarele documente:

  • un document de identitate valabil (pasaport sau buletin);
  • numerele de inregistrare fiscala NINo (National Insurance Number) sau UTR (Unique Taxpayer Reference Number) pe baza carora acesta lucreaza legal in Regatul Unit;
  • extrasele de cont bancar ca dovada a intrarilor in cont pe parcursul unui an financiar;
  • un formular P60 (numai pentru persoanele care au lucrat si ca angajati pe parcursul unui an financiar – acest formular este eliberat de angajator si certifica venitul total pe anul financiar anterior, precum si eventualele taxe platite) sau
  • un formular P45 (numai pentru persoanele care au lucrat si ca angajati pe parcursul unui an financiar – acest formular se elibereaza de catre un fost angajator, in cazul unui fost loc de munca si contine, de asemenea, venitul si taxele deja platite, pana la momentul respectiv din anul financiar).

In plus, cei care au muncit ca self-employed sau ca angajati si au platit deja taxe in cursul ultimului an financiar vor trebui sa puna la dispozitia contabilului toate voucherele primite de la angajatori sau orice alte documente (facturi si state de plata) care atesta veniturile realizate.

In baza acestor documente, contabilii autorizati pot efectua calculul final, care va tine cont de toate cheltuielile avute de un astfel de lucrator independent in interesul desfasurarii propriei activitati. Chiar si in cazul in care dovezile acestor cheltuieli nu au fost pastrate, se poate intocmi o lista aproximativa a unor astfel de plati. Ea va trebui ulterior semnata si asumata de declarant in eventualitatea unei potentiale investigatii ulterioare demarate de inspectorii administratiei fiscale britanice, Her Majesty Revenue & Customs (HMRC).

 

De la declaratii… la taxe si impozite

Dupa definitivarea bilantului contabil anual, fiecare persoana va trebui sa completeze o aplicatie care va fi trimisa si supusa aprobarii celor de la HM Revenue and Customs.

Aplicatia pentru tax return poate fi transmisa catre HMRC prin posta, dupa completarea unui formular specific transmis chiar de catre reprezentantii institutiei. Termenul pana la care trebuie parcursa aceasta procedura a fost fixat la data de 30 octombrie pentru anul in curs. Aplicatia TR poate fi completata si remisa HMRC si online. In acest caz, data limita admisa pentru anul financiar 2011-2012 este ziua de 31 ianuarie 2013. Iar pentru orice intarzieri sau depasiri ale acestor termene, HMRC calculeaza penalizari.

Pentru aplicantii care opteaza sa isi raporteze declaratia de venituri si cheltuieli prin mijlocirea internetului, procedura presupune cateva etape suplimentare. Acestia trebuie sa isi creeze in primul rand un cont online pe website-ul HMRC. In consecinta, noului client ii va fi repartizat in cadrul sistemului informatic administrat de institutia britanica un ID (element de identificare) asociat cu cele doua coduri fiscale personale detinute de self-employed (UTR si NINo). El va primi apoi, in termen de zece zile, o parola pe care HMRC o trimite de obicei postal la adresa persoanei in numele careia urmeaza sa fie lansata aplicatia. Doar cu ajutorul parolei si a ID-ului astfel obtinute, contul de utilizator online poate fi accesat si aplicatia pentru TR completata.

Situatia este mult simplificata pentru persoanele care au mai completat aplicatia pentru TR si in anii financiari precedenti. Formularul acestora va putea fi transmis imediat catre HMRC, utilizand datele de cont existente deja.

In baza acestor declaratii, se calculeaza taxele pe care oamenii urmeaza sa le plateasca statului britanic. Acestea pot fi de 20% sau de 40% din venit, in functie de valoarea acestuia. In plus, indiferent de circumstante si ocupatie, toti cetatenii care muncesc in Regatul Unit au dreptul la un venit anual netaxabil de pana la £7.475 (prag stabilit pentru anul financiar 2011/2012).

 

 

Favoriti la recuperarea taxelor

 

Toti cei care lucreaza in Marea Britanie ca self-employed sunt obligati sa raporteze administratiei fiscale din aceasta tara propria declaratie contabila continand veniturile si cheltuielile realizate in ultimele 12 luni. Nu toti vor beneficia, neconditionat, de sumele de bani returnate de statul britanic sub forma recuperarii unor taxe, dupa lansarea unei astfel de aplicatii.

Exista doar doua cazuri in care romanii din Regatul Unit cu statut de lucrator independent pot recupera taxe: atunci cand lucreaza si ca angajati la o companie pentru mai putin de un an financiar sau atunci cand muncesc in constructii ca self-employed in schema cunoscuta sub abrevierea CIS.

Construction Industry Scheme (CIS) este un sistem care permite unei companii contractoare a unei lucrari de constructii sa apeleze la muncitori constructori cu statut de lucrator independent. Firma deduce saptamanal sau lunar 20% din veniturile brute ale subcontractorului, sume pe care le plateste fiscului. Acest procent este unul fix si nu depinde de veniturile persoanei.

In consecinta, pot solicita recuperari de taxe toate persoanele self-employed care lucreaza ca subcontractori in constructii, primesc de la contractori vouchere de tip CIS25 si platesc la fiecare salariu 20% ca taxa catre administratia financiara britanica.

La salarii mici sau medii si in urma unor cheltuieli facute de constructori de-a lungul unui an in interesul afacerii, se poate intampla ca valoarea taxelor care au fost retinute de catre statul britanic sa depaseasca suma care reiese in urma calculului contabil. In astfel de situatii rezulta posibilitatea recuperarii taxelor.

Persoanelor care se adreseaza unui birou de servicii financiare in scopul recuperarii taxelor li se vor cere suplimentar in cadrul aplicatiei sa opteze pentru modul in care doreste sa primeasca banii ce i se cuvin. Acestea vor putea alege intre plata prin fila cec transmisa postal la adresa aplicantului si transferul bancar. In acest din urma caz, ele vor trebui sa furnizeze HMRC detaliile de cont unde pot fi trimisi banii.

De cele mai multe ori, functionarii HMRC devin rezervati atunci cand li se cere sa specifice un termen referitor la durata procesarii aplicatiei si trimiterea banilor catre clienti. Returnarea taxelor este un proces de durata care nu poate fi asociat cu un termen fix. In consecinta, aplicatia pentru TR poate dura de la cateva saptamani pana la cateva luni, putandu-se intinde chiar si peste un an in cazul unor decizii HMRC de lansare a unor investigatii. Totul depinde in final de modul si durata procesarii aplicatiei de catre functionarii britanici.

———————————

Ghid pentru evaluarea reputatiei unui tax adviser

 

Apelati intotdeauna la firme care au deja o reputatie solida si experienta de mai multi ani in procesarea si recuperarea taxelor.
Este bine sa va adresati constant aceluiasi contabil, incercand sa dezvoltati cu acesta o relatie fidela de lunga durata; in felul acesta, incidentele de felul celor expuse in articol pot fi eliminate.
Un contabil sau un tax adviser trebuie sa verifice intotdeauna actele de identitate ale solicitantului. El va pune numeroase intrebari firesti in acest stadiu al procesarii aplicatiei. In cazul in care acesta pune intrebari putine si promite multe, devine suspect.
Fiecare tax return trebuie semnat de solicitant, indiferent daca este trimis prin posta sau online. Contabilul sau tax adviser-ul trebuie sa faca o situatie contabila reala si sa explice exact clientului care este profitul, nivelul cheltuielilor si al veniturilor, asa cum rezulta din calculele facute.
Daca biroul de taxe va datoreaza bani, datele dvs. de cont trebuie sa fie inscrise pe formularul trimis. Este preferabila virarea banilor in contul personal si nu in acela al falsilor contabili, care pot deturna sumele cuvenite clientului.

 ————————————–

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!