Plecăm cu sat cu tot

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 26 august 2013

Prin tot felul de străinătăți, ne găsim lesne vecinul de peste uliță. Sau pe cel cu care ne-am certat pentru un gard care se tot mută ba mai spre noi, ba mai spre el. Ne vedem zilnic cu mătușile și unchii, cu nepoții sau cumetrii. De fapt, la trei mii de kilometri de țară (în cazul în care suntem în UK), constatăm că nici n-am plecat de acasă. Sau, dacă tot am plecat, atunci am plecat cu tot satul. Cam așa s-a plecat și în Franța, și în Italia sau Spania. Este o imigrație cu totul specială, specifică țării noastre. O imigrație în care nu e nevoie să ne integrăm într-o altă comunitate, fiindcă venim cu toată comunitatea după noi. Fenomenul nu e nici pozitiv, nici negativ, e pur și simplu românesc. Românesc din zona rurală, unde spaima de străinătăți nu poate fi potolită decât prin restabilirea lanțului ancestral al cumetriilor. O bună parte din concetățenii noștri fac tot ce pot ca să fie plecați rămânând acasă. Își refac geografia satului, roagă rudele din țară să le trimită sarmale, varză călită, șuncă țărănească, borș, palincă sau vin de casă. Viața în UK devine o variantă imperfectă a vieții la țară. Situația este paradoxală. Pe de o parte, ne chinuim să ajungem în străinătate. Ne folosim rudele, prietenii, ba unii chiar zburăm în trenul de aterizare al unui avion sau ne înghesuim într-o cutie uitată dintr-un tir, ne riscăm nebunește (sau doar inconștient) viața ca să ajungem DINCOLO. Pe de altă parte, odată ajunși, nu mai știm ce să facem ca să fim DINCOACE. Ideea de adaptare la condițiile imigrației are, la noi, o infinitate de nuanțe. În esență, încercăm să ne adaptăm cât mai puțin, preferând iluzia că ne aflăm tot acasă și alungând orice dorință de a afla ce se află dincolo de gard. Celor care se mută în UK cu sat cu tot nu le lipsește norocul, dar nici curiozitatea nu prea le dă ghes. Imigrația în dimensiunea ei de cunoaștere e cu totul absentă, fiind înlocuită cu o rotocoală de mămăligă fierbinte, un pahar de palincă și un CD cu chiuituri de pe deal, dacă nu cumva cu manele tremurătoare din buric. Este și aceasta o formă a imigrației noastre, poate chiar cea mai răspândită. Modestă, tradițională, cuminte, statică. O imigrație de supraviețuire, fără nicio legătură cu celelalte frământări, idealuri, căutări, reușite și dezamăgiri ale nenumăratelor diaspore românești. Ceea ce creează o senzație stranie: oriunde ai privi, diaspora română e în altă parte. 

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!