Ponta câștigă primul tur al prezidențialelor

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 7 noiembrie 2014

Ponta_Iohannis

Primul tur de scrutin organizat duminică, 2 noiembrie, a fost câștigat de Victor Ponta la o distanță de 10 procente față de câștigătorul locului 2 – Klaus Iohannis. Pe fondul unor valuri de proteste puternice organizate în diasporă, ca urmare a faptului că mii de români nu au putut să își exercite dreptul de vot, actualul premier amenință cu demiterea întregii conduceri MAE, „dacă un singur român nu apucă să voteze pe 16 noiembrie”.

Până atunci, jocurile de culise aruncă pe scena politică nume de viitori premieri, alianțe refăcute sau nașteri de noi partide.

Victor Ponta, candidatul PSD-UNPR-PC, a obținut 40,44% dintre voturi, pe locul doi fiind clasat candidatul ACL, Klaus Iohannis, cu 30,37%, a anunțat luni, Biroul Electoral Central, după centralizarea a 98,3% din procesele verbale întocmite pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat duminică. Locul trei a fost ocupat de independentul Călin Popescu Tăriceanu, cu 5,36%, urmat de președintele PMP, Elena Udrea, cu 5,20%, și candidatul independent Monica Macovei, cu 4,44%.

Ca număr de voturi, principalii candidați au obținut: Victor Ponta – 3.836.093, Klaus Iohannis – 2.881.406, Călin Popescu Tăriceanu – 508.572, Elena Udrea – 493.376, Monica Macovei – 421.648.

Ceilalți candidați au obținut următoarele scoruri: Dan Diaconescu – 382.526 voturi (4,03%), Corneliu Vadim Tudor – 349.416 voturi (3,68%), Kelemen Hunor – 329.727 voturi (3,47%), Teodor Meleșcanu – 104.131 voturi (1,09%), Zsolt Szilagyi – 53.146 voturi (0,56%), Gheorghe Funar – 45.405 voturi (0,47%), William Brânză – 43.194 voturi (0,45%), Constantin Rotaru – 28.805 voturi (0,30%) și Mirel Mircea Amariței – 7.895 voturi (0,08%).

Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente a fost de 18.284.066, iar numărul total al celor care s-au prezentat la urne a fost de 9.723.232, adică 53,17%. Numărul celor care au votat pe liste suplimentare a fost de 1.126.284, iar cu ajutorul urnei mobile au votat 76.016 alegători. Numărul de voturi anulate a fost de 237.761, adică 2,44%.

 

Tăriceanu îl susține pe Ponta

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a primit din partea Partidului Liberal Reformator, pe care îl conduce, mandatul de „a colabora cu PSD pentru victoria lui Victor Ponta la prezidențiale”, anunța marți Ziare.com.

Conducerea PLR s-a întrunit marți și i-a acordat lui Călin Popescu Tăriceanu un mandat pentru sprijinirea lui Victor Ponta în „câștigarea alegerilor prin eliminarea oricăror posibilități ca regimul Băsescu să se reproducă printr-o formă sau alta, mă refer la domnul Iohannis. Am cerut un mandat și mi l-au dat în acest sens. Bătălia nu este câștigată, deși Ponta are un avans mare, de aproximativ un milion de voturi”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

„Acest mandat este pentru a ne mobiliza și a-i da posibilitatea celui care reprezintă alternativa la regimul Băsescu să învingă. Am vorbit și de refacerea USL-ului după alegerile din 16 noiembrie”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu, care a precizat că în noul USL elementul liberal va fi reprezentant de partidul său.      El a sugerat că și PNL-ul ar putea fi reprimit, dacă partidul va respinge actuala conducere. „Dacă sunt colegi din PNL care vor începe să conștientizeze într-un număr mai mare și mai profund situația anormală în care se găsesc, adică PNL-ul este gazdă pentru PDL, atunci fără doar și poate”, a spus Tăriceanu.

 

Vadim Tudor, pact cu UNPR

Președintele PRM Corneliu Vadim Tudor și vicepremierul Gabriel Oprea au semnat, marți, un protocol de colaborare, prin care PRM îl va susține pe Victor Ponta să ajungă la Cotroceni.

„Uniunea Națională pentru Progresul României a încheiat, marți, un protocol de colaborare cu Partidul România Mare privind susținerea candidaturii lui Victor Ponta în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale din data de 16 noiembrie 2014”, informează UNPR, într-un comunicat remis Ziare.com.

Victor Ponta, candidatul PSD pentru Cotroceni, a anunțat marți că pentru turul doi al alegerilor prezidențiale „îl onorează orice vot și sprijinul oricărui contracandidat”, cu excepția candidatului PPMT, Zsolt Szilagyi.

UNPR a încheiat luna trecută un protocol similar cu Dorin Cioabă, președinte al Partidului Alianța Democrată a Romilor (PADR). „Pentru prima dată, UNPR a avut tăria să stea la masă cu noi și să găsească în noi un partener de nădejde. Primul nostru proiect este ca Victor Ponta să ajungă președintele României”, a spus atunci autointitulatul rege internațional al romilor, la semnarea protocolului de colaborare cu partidul condus de vicepremierul Gabriel Oprea.

PADR este singurul partid politic al romilor din lume și are în prezent peste 150.000 de membri, susține Dorin Cioabă.

 

Și Meleșcanu merge tot cu Ponta

Teodor Meleşcanu şi-a anunţat și el susţinerea pentru Victor Ponta în turul al doilea al prezidenţialelor, precizând că un factor esenţial în adoptarea acestei decizii a fost convingerea fermă că împreună vor aplica o politică în favoarea securităţii României şi a unei dezvoltări economice durabile, scrie Mediafax.

„În urma evaluărilor contextului politic intern premergător turului doi al alegerilor prezidenţiale 2014 şi a unei serii de discuţii pe care le-am purtat cu premierul, doresc să aduc la cunoştinţa opiniei publice faptul că în turul al II-lea al alegerilor îl susţin pe candidatul Victor Ponta. Totodată, recomand electoratului care mi-a acordat încrederea în primul tur să susţină candidatura domnului Victor Ponta”, se arată într-un comunicat de presă.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!