Ponta a inaugurat tranzacţiile Electrica la Bursa din Londra

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 9 iulie 2014

Premierul Victor Ponta a fost cel care a deschis Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange), vineri, 4 iulie, cu ocazia începerii listării la bursă a acţiunilor companiei Electrica S.A., au informat în aceeaşi zi mai multe publicaţii româneşti şi britanice. Au fost tranzacţionate 19% din acţiunile principalului distribuitor şi furnizor de energie electrică din România, valorând 605 milioane de dolari, valoare obţinută în urma unei oferte publice iniţiale (IPO) desfăşurată în paralel în capitala Marii Britanii şi la Bursa de Valori Bucureşti.

Evenimentul a fost al doilea de acest fel, după ce în noiembrie anul trecut, premierul român a inaugurat tranzacţionarea la bursa din Londra a acţiunilor Romgaz.

„Suntem încântaţi să ne aflăm astăzi aici cu ocazia primei zile de tranzacţionare a acţiunilor Electrica SA, ca urmare a privatizării uneia dintre cele mai importante companii din sectorul energetic românesc”, a declarat premierul român. El a mai arătat că oferta publică iniţială organizată pentru această companie la sfârşitul lunii trecute a fost cea mai mare astfel de operaţiune realizată vreodată pe piaţa românească.

Electrica are un capital social de 3,459 miliarde lei, împărţit în 345.939.929 de acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei/acţiune. Capitalizarea de piaţă a companiei, la preţul final din ofertă, de 11 lei/acţiune, este de 3,8 miliarde de lei (circa 866 milioane de euro).

Electrica a devenit astfel, cea de-a şasea companie de pe bursă după capitalizare, exceptând companiile străine – Erste Bank (EBS) şi fondul de investiţii imobiliare NEPI (NEP), conform Mediafax.

În urma ofertei publice, statul român a rămas cu 49% din acţiunile Electrica. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a investit 75 milioane de euro în ofertă şi a obţinut astfel 8,6% din acţiunile companiei, devenind al doilea mare acţionar, după stat. Al treilea mare acţionar este grupul financiar olandez ING, care a cumpărat acţiuni prin mai multe entităţi.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!