Ponta n-ar prea da doctoratul din mână

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 22 iulie 2016

Victor Ponta_suparatVictor Ponta declară că verdictul de plagiat pe care l-a primit de la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și Certificatelor Universitare reprezintă un „preț murdar” plătit de noul ministru al educației.

„Bineînțeles că am contestat decizia pur politică a noului ministru al educației Mircea Dumitru – de fapt prețul murdar pe care fostul instructor de pionieri din 1989 l-a plătit pentru a ocupa timp de câteva luni scaunul din Guvern (fostul ministru Curaj nu a acceptat să calce în picioare toate legile pentru a-și păstra funcția)”, scrie pe Facebook Victor Ponta, deși când a primit verdictul de plagiat de la CNATDCU, Ministerul Educației era condus de Adrian Curaj.

La sfârșitul lunii iunie, CNATDCU a stabilit că o treime din lucrarea de doctorat a lui Ponta este plagiată. În ultima zi în care putea face acest lucru, fostul premier a contestat decizia. El afirmă că a respectat „toate legile aflate în vigoare” când a scris teza de doctorat.

„Sunt judecat acum după o ordonanță de urgență aprobată în stil comunist în 2016 (la 13 ani după), o regulă fundamentală a statului de drept este neretroactivitatea legilor. (…) Am primit verdict de neplagiat în 2012 de la CNACTDU (aceeași instituție care a analizat atunci și teza de doctorat a dnei Kovesi) – nimeni nu a contestat legal acel verdict. Nu pot să fiu judecat de același CNACTDU după 4 ani și să dea un verdict diferit fără să fi apărut niciun element nou, o altă regulă fundamentală a unui stat de drept este să nu judeci de mai multe ori același caz dacă nu au apărut elemente noi”, mai declara Ponta.

 

De ce doar eu?

El mai acuză și că CNATDCU ar fi analizat doar teza sa de doctorat. De fapt, la CNATDCU se află și alte sesizări de plagiat, printre care cele ale fostului ministru de interne Gabriel Oprea, fostului ministru al apărării Mihai Stănișoară, prim-adjunctului procurorului general Bogdan Licu, ministrului de interne Petre Tobă, fostului primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, primarului orașului Voluntari, Florentin Pandele, și primarului Sectorului 3, Robert Negoita.

În data de 29 iunie 2012, CNATDCU a dat primul verdict de plagiat, iar în data de 17 iulie 2012 Comisia de Etică din cadrul Universității București a decis în unanimitate că Victor Ponta a plagiat „texte și idei”. Totuși, Consiliul Național de Etică a susținut a doua zi că Ponta nu a plagiat și toți miniștrii educației de după 2012 au refuzat să emită ordinul de retragere a titlului de doctor în drept pentru fostul premier, în funcție până în noiembrie 2015. Universitatea din București a trimis, până în prezent, cinci solicitări de retragere a titlului de doctor al lui Victor Ponta, cea mai recentă fiind făcută la începutul lunii mai. Specialiștii care au verificat, în ultimele două luni, teza de doctorat a lui Victor Ponta au stabilit că o treime din lucrare este plagiată.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!