Poşta Română, mai aproape de privatizare

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 6 februarie 2015

Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a acceptat oferta neangajantă depusă de operatorul belgian de servicii poştale bpost pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile deţinute la Compania Naţională Poşta Română

„În urma analizei detaliate a documentelor depuse de compania belgiană bpost, Comisia de Privatizare a concluzionat că acesta răspunde cerinţelor din caietul de sarcini. Invităm ofertantul să continue procedurile de due-diligence pentru a trece la următoarea etapă, cea a depunerii unei oferte ferme de achiziţionare a pachetului majoritar la Poşta Română. Operatorul naţional de servicii poştale a încheiat anul 2014 cu un profit substanţial, după şase ani de pierderi consecutive, şi a demonstrat că poate fi un activ valoros pentru un investitor strategic”, a declarat într-un comunicat ministrul pentru societatea informaţională, Sorin Grindeanu, potrivit Mediafax.

Admiterea bpost în etapa de due diligence presupune, în principal, acces la camera de date, întâlniri operaţionale cu managementul companiei şi negocierea contractului de privatizare. La finalul acestei etape, bpost va putea depune o ofertă finală fermă pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la Poşta Română.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!