POSTUL PAȘTELUI: CORVOADĂ SAU PURIFICARE?

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii, Timp liber pe data 16 martie 2015

Diaspora romaneasca_Postul Pastelui. Corvoada sau purificare

Postul Paştelui înseamnă pentru unii români, 48 de zile de renunţare şi de introspecţie interioară. Pentru alţii, este vorba doar de şapte săptămâni de nerăbdare până la festinul culinar prilejuit de Sărbătoarea Învierii.

Dincolo de acestea, Postul Mare este plin de semnificaţii profunde, care, pentru o parte dintre românii ajunşi pe meleagurile britanice, sunt încărcate de religiozitate, iar pentru ceilalţi, reprezintă doar o aparent interminabilă aşteptare. Oricum, postul poate fi, în acelaşi timp, o invitaţie la echilibru şi la cumpătare; sau doar o formă de a tinde spre o anumită armonie trupească şi spirituală.

La urma urmei, fiecare percepe acest interval cum vrea; ca pe o purificare sau ca pe o libertate şi o invitaţie la consum. În final, se pare că bucuria Învierii este deplină şi pentru unii şi pentru alţii. Sau poate că nu este chiar aşa?

 

 

Semnificaţia şi canoanele religioase

ale Postului Mare

 

Postul Paştelui este cea mai mare perioadă de post şi renunţare din calendarul anual creştin ortodox. Acesta a început în acest an la 23 februarie şi durează până în 12 aprilie, Ziua Învierii Domnului Iisus Hristos.

Ideea de a posti este una pur creştină. Aceasta s-a născut practic odată cu Biserica şi cu credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De atunci, creştinii postesc 48 de zile înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului. Este o practică ce presupune o alimentaţie restrictivă şi înfrânarea de la plăcerile trupului, dublată de un proces de purificare interioară.

„Hristos însuşi a postit 40 de zile înainte de a începe activitatea lui mesianică. Postul este, deci, o idee creştină, iar creştinii postesc de la începutul Bisericii”, susţine Daniel Chira, un român în vârstă de 32 de ani care a absolvit studii universitare de teologie în România şi Leeds (nordul Angliei.)

„Perioada de abstinenţă de la mâncare a fost întotdeauna combinată cu o atenţie mărită la partea spirituală. Aceasta înseamnă că în perioada Postului Mare trebuie să fim foarte atenţi la felul în care ne tratăm aproapele, la gânduri, la obiceiuri, la dependenţe… Este un timp al unei preocupări sporite pentru meditaţie, rugăciune, spovedanie, împărtăşanie”, sugerează Daniel C.

Postul Paştelui însemnă renunţare şi presupune o anumită disciplină în comportamentul fiecărui individ care alege să postească. Cu toate acestea, durata celor peste 40 de zile de post ar trebui percepută ca o perioadă pozitivă, ca o pregătire pentru sărbătoarea luminoasă a Învierii, mai susţine acesta. „În tot acest timp, ne pregătim sufleteşte pentru ca să murim şi să înviem cu Hristos. Postul este o formă de a participa, prin sacrificiul personal, la suferinţa şi moartea lui Hristos pe cruce. Totodată, perioada de post este un prilej de introspecţie şi o provocare personală pentru a deveni mai buni, mai curaţi, mai limpezi, mai cu sens. Dacă reuşim să ne integrăm în atmosfera postului, participând inclusiv la slujbele religioase din perioada acestuia, vom reuşi ulterior să ne împărtăşim de bucuria Învierii lui Hristos”, subliniază românul care a absolvit un masterat în teologie la University of Leeds.

————————————–

„Doar dacă ne asumăm exerciţiul acesta de purificare pe care îl presupune Postul Mare vom reuşi să trăim Sărbătoarea Învierii cu adevărat. Ca pe o pregustare a Împărăţiei ce va să vină. Bucuria va fi mult mai deplină decât dacă tratăm Paştele ca pe un prilej de distracţie, sărăcind astfel sărbătoarea de semnificaţiile ei adânci.”

Daniel Chira, despre tradiţia postului în Biserica Anglicană

————————————–

 

48 de zile de renunţare… facultative

Postul Paştelui pare lung şi istovitor pentru cei care se încumetă să se supună restricţiilor alimentare sugerate de Biserică, timp de 48 de zile. De aceea, această perioadă se şi numeşte Postul Mare, fiind cea mai îndelungată dintre cele patru posturi importante rânduite într-un an în calendarul creştin ortodox (Postul Învierii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Naşterii Domnului).

Rânduielile bisericeşti referitoare la felul în care ar trebui să se hrănească un bun creştin pe parcursul Postului Paştelui sunt stricte, dar nu imposibile, arată Daniel Chira. „În cele 48 de zile dinainte de Paşte, postul se derulează progresiv. Se renunţă mai întâi la carne (lăsatul secului de carne – 15 februarie 2015 – n.r.), iar după o săptămână la celelalte produse animale, respectiv lactatele şi ouăle (lăsatul secului de brânză – 22 februarie 2015 – n.r.). Odată postul început, aceste restricţii rămân valabile până în Ziua Învierii (12 aprilie – n.r.). Excepţie fac ziua de Buna Vestire şi Duminica Floriilor. În aceste două zile, creştinii ortodocşi pot consuma peşte şi vin”, explică Daniel.

Rigorile postului nu sunt absolut general obligatorii. „Părintele duhovnic poate recomanda persoanelor grav bolnave sau gravidelor să nu postească, în funcţie de circumstanţe. Pe de altă parte, sunt creştini care aleg să nu ţină tot postul. Unii postesc doar în zilele de miercuri și vineri, pentru că le este mai confortabil astfel. Practica este mai degrabă o simplificare a Postului Mare, o reducere care ţine cont de recomandarea pe care Biserica o face de a posti în fiecare miercuri şi vineri din timpul anului”, adaugă românul cu studii universitare în teologie.

 

Dincolo de abstinenţa alimentară

Postul Paştelui nu se reduce la restricţii alimentare. El presupune şi o „curăţire” sufletească printr-un proces de purificare interioară. „Dincolo de efortul gastronomic, de abstinenţa de la mâncare, Postul Mare este o provocare de a reveni la esenţe, de a ne curăţi simţurile, gândurile, gesturile şi de a ne concentra atenţia mai mult pe lumea spirituală, dincolo de plăcerile lumii materiale. Este o formă de a canaliza energia spre lumea noastră interioară. De aceea este importantă rugăciunea şi spovedania, ca forme de purificare şi de pregătire pentru Înviere. Perioada postului este asemenea unui urcuş care ţinteşte cucerirea unui vârf montan. E un efort care are scopul de a ne transforma interior, de a ne face mai buni”, continuă explicaţiile lui Daniel C.

Credincioşii care se hotărăsc să ţină Postul Mare se spovedesc regulat în această perioadă şi participă la slujbele religioase care au loc în biserică. În plus, „trebuie să încercăm să fim mai generoşi cu cei de lângă noi şi mai atenţi la gesturile lor decât de obicei. Este bine să fie evitate locurile care oferă prilejuri pentru păcat, pentru vicii. Discotecile, petrecerile zgomotoase, barurile şi puburile ar trebui evitate măcar pe parcursul celor 48 de zile de post”, recomandă Daniel.

————————————–

„Când te pregăteşti pentru Învierea lui Hristos este nevoie de a face curăţenie în interiorul fiinţei tale în acelaşi mod în care îți pregăteşti casa pentru un oaspete sau un prieten.”

Daniel Chira

————————————–

 

 

Câte biserici, atâtea… obiceiuri

 

Postul este la fel de vechi ca şi Biserica, dar practica şi rigorile acestuia s-au atenuat şi diversificat, odată cu înmulţirea cultelor religioase.

„Odată cu separarea Bisericilor, ortodoxia a fost singura care a păstrat recomandarea făcută credincioşilor de a exclude din alimentaţie toate produsele de provenienţă animală, adică tot ce înseamnă lactate, ouă şi carne. Biserica catolică a optat cu timpul pentru o abordare mai relaxată a postului, recomandând abţinerea doar de la carne. Iar în cazul bisericii anglicane, lucrurile s-au diluat şi mai mult. S-a ajuns practic la renunţarea completă a ideii de a posti”, precizează Daniel Chira, un român care trăieşte la Londra şi şi-a definitivat studiile în teologie la University of Leeds (nordul Angliei).

————————————–

„Credincioşii catolici ţin post 4-5 săptămâni, iar acesta presupune evitarea preparatelor din carne, iar în rest sunt permise toate celelalte alimente. Astfel că în timpul postului, aceştia au voie să mănânce ouă, brânză, lapte şi chiar peşte, spre deosebire de credincioşii ortodocşi, care nu consumă produse de origine animală.”

Sursa: www.eva.ro

————————————–

 

Postul şi societatea de consum

„Mentalitatea de consumerism a Occidentului de la jumătatea secolului al XX-lea a considerat postul ca fiind ceva neactual şi inutil. În acest sens, chiar ortodocşii au înscris pe agenda Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox tema «Readaptarea normelor privind postul la condiţiile lumii moderne» şi astfel, de prin anii 1968 până către anul 1980, s-a tot discutat cum să reducem postul”, se arată pe website-ul www.crestinortodox.ro, într-un text despre semnificația şi istoricul Postului Mare. Articolul mai precizează că la Conciliul Vatican II s-a decis reducerea radicală a postului, încât pos­tul obligatoriu să rămână numai postul din Vinerea Patimilor. „Oarecum influenţaţi de mentalitatea anilor 1960-1970, ortodocşii se aflau şi ei într-o anumită tentativă de readap­tare a normelor tradiţionale privind postul. Însă, după 1975-1976, s-a produs o schimbare de atitudine, încât în anul 1982, când s-a discutat din nou despre post în comisiile panortodoxe pregătitoare ale Sfântului şi Marelui Sinod, nu s-a mai vorbit despre readaptare, ci despre «Importanţa postu­lui astăzi». Prin urmare, s-a ajuns la o anumită redescoperire a sem­nificaţiei existenţiale a postului pentru viaţa noastră. Deci, postul nu mai pare ca fiind depăşit, vetust sau anacronic. Totuşi, persistă întrebarea «de ce postim?» sau «de ce ne cere Bise­rica să postim? De ce sunt interzise unele alimente?»”, se arată în acelaşi articol. 

————————————–

„Şi în tradiţia creştină anglicană, sărbătoarea pascală este anticipată de postul început în Miercurea Cenuşii (Ash Wednesday), cu o durată de 40 de zile. Iar cu o săptămână înainte de Paşte, se celebrează «Duminica frunzelor de palmier» (Palm Sunday), o zi echivalentă Floriilor din România. Toate aceste obiceiuri s-au diluat însă, iar în prezent cei mai mulţi creştini anglicani ignoră în totalitate practica postirii.”

Daniel Chira, despre tradiţia postului în Biserica Anglicană

————————————–

 

Pregătirea Sărbătorii Paştelui la neoprotestanţi

Câteva mii de români din Regatul Unit se pregătesc de Sărbătoarea Învierii Domnului într-un fel aparte. Vin din aceeaşi Românie încărcată de tradiţii şi sunt şi ei creştini. Şi totuşi, pentru ei, perioada postului are alte semnificaţii.

Neoprotestanţii din întreaga lume ţin Paştele în aceeaşi zi cu romano-catolicii şi anglicanii, decalat, însă, faţă de sărbătoarea creştin-ortodocşilor români. Vasile C., unul dintre pastorii unei biserici româneşti de cult penticostal din Londra, ne-a dezvăluit în câteva cuvinte cum înţeleg ei perioada dinaintea Învierii.

„Mai întâi de toate, la noi nu există postul lung de 48 de zile. Pentru noi ca penticostali, ideea de a posti este puţin mai arbitrară. Fiecare posteşte în măsura în care vrea şi cât poate. Atât că în momentul în care cineva se decide să ţină post, acesta este mai strict. El constă în renunţarea totală la băut şi mâncat de dimineaţă şi până la apusul soarelui. De aceea, în general, creştinii penticostali postesc două sau trei zile înainte de sărbătoarea pascală”, a arătat pastorul penticostal.

În acest fel înţeleg să se pregătească de Sărbătoarea Învierii Domnului câteva mii de români din Marea Britanie, creştini practicanţi ai cultelor neoprotestante.

„Cred că există în Marea Britanie aproximativ 2.000 de români penticostali care frecventează bisericile de acest rit săptămânal. Dacă luăm în considerare şi baptiştii, adventiştii şi celelalte culte neoprotestante, cred că ajungem la o cifră probabilă de 10.000 de români, adepţi ai acestora”, a precizat în final Vasile C.

————————————–

Postul se săvârşeşte în mai multe feluri şi anume: 

  1. a) Ajunare desăvârşită – atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic cel puţin o zi întreagă.
  2. b) Postul aspru sau uscat ori ajunarea propriu-zisă, când mâncăm numai spre seară mâncări uscate: pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc.
  3. c) Postul obişnuit sau comun – când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncări de post, adică ne înfrânăm doar de la mâncărurile de dulce (carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime ş.a.).
  4. d) Post uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum este prevăzut în Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.

Posturile de o zi în cursul anului sunt în zilele de miercuri și vineri, Ziua Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), precum şi ajunul Botezului Domnului (6 ianuarie), post aşezat din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciuni spre primirea botezului.

Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos sunt: Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) și Postul Sfinţilor Apostoli; rânduiala după care se ţin aceste sfinte patru posturi este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.”

Sursa: www.crestinortodox.ro

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

4 pareri la “POSTUL PAȘTELUI: CORVOADĂ SAU PURIFICARE?”

  1. Ion Spune:

    Postul este o PROSTIE, un obicei prin care Biserica (indifferent de cult) castiga si se imbogateste [e spinarea flaminzirii membrilor ei.
    Singurul care castiga este popa, preotul sau superiorul.
    Prostimea, poporul analfabetizat doar ofera, daruieste, da si plateste ptr ca „asa este obiceiul”, asa „scrie intr-o carte, biblia” etc… 🙂
    CREDINTA adevarata este numai a TA, ca si Iisus, numai EL s-a jertfit, a suferit, a emigrat, s-a dedicate la FEL ca TINE astazi.
    Biserica este formata din Pastori care-si URMEAZA turma, nu din turme care-si urmeaza pastorii smecheri si nesimtiti la nevoile REALE ale turmelor… 🙂

    POSTUL este o prostie de stat: sa te slabeasca, sa fi impotent si lenes, sa DEPINZI de MILA bisericii, sa fi manipulate de popa, biserica, ceilalti membrii, GURA LUMII in care traiesti fara spor, fara viitor…
    POSTUL inseamna sa RENUNTI la hrana si protein si banii sa-i dai bisericii, popilor.
    POSTUL nu TE ajuta sa muncesti, sa gandesti, era o politica comunista: sa fi slab si docil, dependent si cersetor!

  2. Ion Spune:

    Marea Britanie a început aplicarea controlului obligatoriu al pașapoartelor la ieșirea din țară
    Marea Britanie a început de miercuri punerea în aplicare, la punctele de frontieră, a controlului obligatoriu al pașapoartelor celor care părăsesc țara, autoritățile de la Londra susținând că obiectivele acestei măsuri sunt combaterea imigrației ilegale și monitorizarea deplasărilor persoanelor suspecte de terorism, transmit agențiile DPA și EFE.
    Ministerul britanic de Interne a menționat că aceste verificări vor ajuta guvernul să obțină date clare despre străinii care rămân în Marea Britanie după ce le-a expirat perioada legală de ședere, controalele fiind în special un instrument motivat de imigrația ilegală, însă ele vor avea și un rol în asigurarea securități naționale.
    Controalele se vor aplica treptat, în prima lună urmând să fie verificate 25% din pașapoarte, procent care va ajunge la 50% peste încă o lună și la 100% la jumătatea lui iunie. Până în prezent, în Marea Britanie controlul pașapoartelor era obligatoriu numai la intrarea în țară.
    Există și critici ai acestei măsuri, care afirmă că ea ar putea provoca întârzieri în porturi, aeroporturi și în sistemul de căi ferate, dar guvernul de la Londra afirmă că a decis aplicarea treptată a noului sistem tocmai pentru a permite autorităților vamale să se adapteze.

  3. Ion Spune:

    O stewardesă de la compania Tarom a trimis o scrisoare şefilor în care se plânge de condiţiile de muncă.
    Personalul navigant al Tarom se afla in conflict cu managementul companiei, revendicarile fiind legate, in principal, de programul supraaglomerat si salariile mici. , salariatii au trimis mai multe scrisori conducerii, cea mai emotionanta fiind a unei stewardese cu vechime, care a dorit sa-si pastreze anonimatul:
    „Cat despre dumneavoastra, stimabili domni directori, ce sa zic? Ne cereti sa ne facem treaba. In ce conditii insa? V-a trecut vreodata pe la urechi cuvantul SATISFACTIE?… Ma obligati sa ma prostituez in zdrente ori de cate ori vin la serviciu, sa fac frumos cand buzunarul meu plange, sa ma inghesui cu toti nespalatii ca sa pot ajunge la locul de munca… sa ma prefac bucuroasa, incantata chiar, atunci cand va avem pasageri la bordul avioanelor. Va multumesc ca m-ati condamnat la un trai indecent, ca mi-ati privat copilul de o educatie decenta, ca va straduiti din rasputeri sa ne umiliti… Va declar cu mana pe inima ca ma simt ostatica incompetentei dumneavoastra!”.

  4. Ion Spune:

    Diferenţa dintre Paştele Ortodox şi cel Catolic. Marea Schismă şi corupţia: Momentul în care catolicii şi ortodocşii n-au mai crezut în acelaşi lucru

    Învierea Domnului este cel mai important eveniment al creştinătăţii. Cu toate că Biserica catolică şi cea ortodoxă sărbătoresc în esenţă acelaşi eveniment, istoria zbuciumată dintre cele două a făcut ca obiceiurile şi ritualul să se schimbe. Interesant este şi faptul că Învierea este celebrată la date diferite şi că doar în ultimii ani s-a pus în discuţie folosirea unei date unice care să fie folosită de ambele Biserici.

    Diferenţe între catolicism şi ortodoxism

    Părintele Ionuţ Aştefănoae de la biserica ortodoxă Sfântul Gherman din Constanţa spune că una dintre diferenteţe majore de ritual ţine de faptul că Sfânta Lumină de la Ierusalim vine numai la ortodocşi.

    „Slujbele la noi au o încărcătură mai mare din punct de vedere dogmatic. La catolici slujbele sunt puţin mai simple. Icoana învierii ne arată că în ortodoxie momentul aceasta înseamnă coborârea la iad a lui Iisus Hristos, scoaterea de acolo a lui Adam şi Eva, biruinţa asupra morţii şi asupra iadului, a păcatului, iar catolicii îl prezintă pe Hristos numai biruitor, cu steagul în mână”, explică preotul constănţean.

    În ceea ce priveşte slujba din noaptea Învierii, la catolici este Mesa, iar la ortodocşi are loc Sfânta Liturghie. Suveranul Pontif merge iese în Poaţa Sfantului Pentru de la Vatican şi rosteşte în zeci de limbi mesajul de Paşte şi binecuvântarea „Urbi et Orbi”. Ortodocşii au parte de o serie de slujbe care culminează cu cea de la miezul nopţii, atunci când marii ierarhi din fiecare regiune a ţării îi îndeamnă cu vorbele „Veniţi de luaţi lumină”.

    Părintele Ionuţ Aştefănoae. FOTO Arhiva Personală

    911 ani de Schismă
    Marea schismă a creştinătăţii s-a petrecut în anul 1054. Cauza ei, spun istoricii Bisericii, a fost corupţia care domnea la acea vreme în Biserica romană.

    Arhimandritul Paisie Fantaziu susţine că „majoritatea popoarelor creştinate nu ştiau nimic despre această corupţie: vinovaţii nu se lăudau cu faptele lor, martorii obiectivi şi curajoşi erau la fel de rari ca astăzi, unii istorici contemporani precizând chiar că aceşti martori „erau tot atât de rari precum căpşunile pe câmp în luna ianuarie”. În 1054, paharul „bizantin” se varsă. În ansamblu, cei doi protagonişti ai Marii Schisme sunt Mihail Kerularios, patriarhul ecumenic al Constantinopolului şi papa Leon al IX-lea”.

    Europa, dupǎ Marea Schismă, împǎrţitǎ între ortodocşi (albastru) şi catolici (portocaliu)

    Conducătorii de ţări de la acea vreme – regi, împăraţi, şefi de guverne, ambasadori, spioni, sfetnici politici şi clerul înalt care aveau acces la tainele din Arhivele Vaticanului ştiau ce se întâmplă. Unii istorici s-au întrebat cum de puteau creştinii să-l respecte pe „sfântul părinte” de la Roma. Istoria confirmă toate acestea prin şicanele teologice care izbucniseră între cele două mari Biserici Creştine, cea de la Răsărit şi cea de la Apus, în special după anul 754, când s-a format Statul Papal.

    „Protagoniştii marii schisme erau ei înşişi întrupările antagonismelor latente dintre cele două mentalităţi, două civilizaţii, două puteri politice. Papa Leon al IX-lea, german, fost episcop în ţara sa natală, un om, altminteri, moral şi bine intenţionat, a fost degeaba un pontif virtuos, el fiind primul de acest gen dintr-o suită de papi, dar nu numai că el a ajuns prea târziu în scaunul papal, dar, mai mult, el nu a beneficiat de credibilitate pentru că era omul de casă manevrat de o dinastie de monarhi, care, în acele veacuri, conduceau la vedere, fără ruşine, alegerile papale.

    Aceşti monarhi erau împăraţii germani din acele secole de întuneric şi decădere. Dispreţului suveran pe care bizantinii îl aveau faţă de papi din cauza înjosirii lor sub toate aspectele se adaugă o serie de neînţelegeri istorice şi culturale. Mai întâi, în timp ce Imperiul Roman de Apus a fost desfiinţat în anul 476, o dată cu căderea Romei sub barbari, iar compartimentele sale deveniseră permanent prada unora şi altora, Imperiul Roman de Răsărit şi-a păstrat întotdeauna, cu demnitate şi măreţie, verticalitatea”, explică arhimandritul Fantaziu.

    Pe de altă parte, relaţiile dintre patriarhii Bisericii Răsăritene şi împăraţii bizantini nu au fost întotdeauna armonioase şi nu o dată s-a întâmplat ca unul dintre împăraţi să destituie un patriarh. Este bine de menţionat şi faptul că odată ce acei doi antagonişti au pierit, situaţia era privită ca un simplu conflict de personalitate, iar relaţii noi stabilite între urmaşii lor era mai echilibrate.

    „De asemenea, puteau exista dispute aprige în legătură cu sfintele icoane şi cultul lor, fără ca, totuşi, să se ajungă la ruperea legăturii fundamentale comune. Şi-apoi dacă la Constantinopol împăratul – sau împărăteasa – dictau mai mult decât se cuvenea, conducătorul politic sau cel bisericesc nu era schimbat, totuşi, în orice moment.

    ​În acest timp, la Roma, spre deosebire de Constantinopol, domnea în continuare haosul, „mafia” prolifera, iar străinii interveneau în toate domeniile. Este adevărat că la Bizanţ, înalta ierarhie bisericească profita şi ea de avantajele materiale din partea autorităţii imperiale cu aceeaşi indecenţă ca a papilor romani, începând cu domnia împăratului Constantin cel Mare, apoi, în Apus, cu imperiul franc, sub Clovis şi urmaşii săi, precum şi sub regele Pepin cel Scurt şi clanul său”, spune părintele Paisie Fantaziu.

    Ruptura dintre cele două Biserici Creştine va deveni definitivă, după unii istorici, nu la 16 iulie 1054, când a fost proclamată oficial de către Roma, ci în 1204, când cavalerii romano-catolici ai celei de-a patra cruciade, având binecuvântarea Papei Inocenţiu al III-lea, iau cu forţa armelor, în stăpânire, Constantinopolul şi îşi croiesc state cruciate din Imperiul Bizantin.

    „În decembrie 1965, prin declaraţia comună subscrisă de patriarhul Atenagora al Constantinopolului şi de papa Paul al VI-lea s-au anulat anatemele din 1054, care au declanşat marea schismă a Bisericii Creştine. Un pas însemnat spre reconciliere s-a făcut! Dar până la communio in sacris mai sunt necesare eforturi susţinute din ambele părţi. Nădăjduim cu toţii în lucrarea cât mai curând a Sfântului Duh”, încheie arhimandritul Paisie Fantaziu.

Spune-ti si tu parerea!