Poţi trece granița cu un pitic infractor într-o valiză?

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Justiție / Poliţie pe data 23 martie 2015

man in suitcase

Poliţiştii britanici au de investigat un caz mai bizar, în care este implicat un român care a vrut să scoată din ţară un cetăţean de mică înălţime, într-o valiză.

Potrivit jurnaliştilor de la Mirror, Doru Apetrei, stabilit în Marea Britanie, a postat un mesaj pe Facebook în care întreba publicul ce poate păţi dacă este prins că scoate ilegal din ţară un pitic, de 96 de centimetri, care a făcut mai multe infracţiuni şi este urmărit de poliţie. Apetrei, în vârstă de 36 de ani, şi-a postat mesajul într-un grup restrâns de români care trăiesc în Marea Britanie. Nu s-a ştiut dacă a postat mesajul în glumă sau chiar vorbea serios, ceea ce a ridicat unele semne de întrebare, mai ales că postarea a fost ştearsă după câteva ore.

Iată cum arăta mesajul acestuia: „Bună seara! Am un prieten pitic, are 96 cm. A făcut multe tâmpenii pe aici, a spart o benzinărie în Elefant&Castle, nişte locuinţe în Seven King, 3 sau 4, mai cu carduri… Dar nu vreau să intru în detalii! Ideea e că e urmărit aici şi vrea să plece în România… Ştiind că eu plec pe 11 acuma, mi-a propus să îl bag în bagaj şi pune şi el la bilet, plus bagajul la cală (mi se pare şi normal)! Există riscul să fiu depistat? Şi dacă da… Ce pot păţi? Piticul e major (are 30 de ani).”

Mesajul postat de român a apărut pe internet în urmă cu o săptămână, însă a ajuns în atenţia tuturor în urmă cu câteva zile. Chiar dacă autorul l-a şters după doar câteva ore, în acest timp a primit mai multe replici care criticau ideea.

Se pare că ceea ce la început arăta ca o glumă, a luat o turnură serioasă. Potrivit Daily Mail, Apetrei a fost luat la întrebări de oamenii legii, care caută un spărgător de locuinţe cunoscut drept „Piticul”. Şi Poliţia Română a confirmat că investighează cazul, după ce mai multe persoane au remarcat mesajul şi o persoană a depus plângere. La rândul său, Scotland Yard a anunţat că ştie cazul şi va lua măsuri de îndată ce primeşte informaţii din România.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!