Predicții Stratfor: Cine va conduce lumea?

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 12 februarie 2016

Stratfor_predictiiSuperputerile lumii vor fi aruncate în haos, Statele Unite nu vor mai deține atât de strâns puterea globală, iar războiul împotriva Statului Islamic se va încheia până în anul 2020. Iată câteva dintre predicțiile Stratfor pentru următorii câțiva ani.

„Multe țări vor avea de înfruntat vremuri grele, iar războiul, schimbările din politică și economiile în declin vor juca toate un rol în reorganizarea radicală ce ne așteaptă”, se arată în raportul Decade Forecast alcătuit de firma americană Stratfor.

Stratfor, care a prezis cu succes incapacitatea Europei de a face față crizei financiare, dar și războiul Statelor Unite contra jihadului, prezice de asemenea că SUA, în timp ce vor face un pas înapoi din problemele globale, urmează să rămână puterea proeminentă a lumii. Mai mult, până în 2020, cele două războaie majore din Orientul Mijlociu vor fi slăbit considerabil, deși va fi un proces de durată.

Stratfor avertizează de asemenea că atacurile teroriste vor continua să facă ravagii, iar unele vor fi mari succese ale teroriștilor. De asemenea, printre predicții se numără și aceea că militanții islamiști vor continua să fie o problemă, în special în Orientul Mijlociu, însă în raport se dezvăluie că răspândirea militanților va putea fi limitată.

Patru Europe

„Sistemele și populațiile diferite ale Europei vor continua să solicite enorm instituțiile Uniunii Europene. Liderii naționali se vor afla sub presiune tot mai mare din partea cetățenilor lor, punând la rândul lor presiune pe relațiile dintre țări.

Uniunea Europeană nu va reveni niciodată la întreaga sa putere ca urmare a crizei financiare de anul trecut și va rămâne în mare parte împărțită, în următorul deceniu. Naționalismul crescut și o creștere a euro-scepticismului vor afecta de asemenea UE, unele țări căutând să-și rezolve propriile probleme înainte de a privi către exterior”, se mai arată în analiza Stratfor.

Forul american susține că națiunile vor adopta în tot mai mare măsură politici protecționiste și vor căuta metode de a-și asigura și mai mult granițele, ceva ce a început deja să aibă loc, pe măsură ce Europa se luptă cu cea mai mare criză a refugiaților de după al Doilea Război Mondial. Vor fi astfel patru Europe – cea de Vest, cea de Est, Scandinavia și insulele britanice, iar ele vor fi tot mai înstrăinate una de cealaltă.

Rusia, în declin

Stratfor scrie în raportul său că înainte ca declinul economic să lovească, Rusia va părea și mai agresivă, continuând să-și exercite puterea atât pe plan intern, cât și pe plan extern, și va căuta să reintegreze foste republici sovietice într-o entitate coerentă pentru a-și amâna problemele demografice și să-și extindă piața.

„Însă costurile militare tot mai mari, prețul în scădere al petrolului și problemele interne vor slăbi Rusia și mai mult, iar incapacitatea sa de a controla federația va crea un vid. Ne așteptăm ca autoritatea Moscovei să slăbească substanțial, ducând la fragmentarea formală și informală a Rusiei. Este improbabil că Federația Rusă va supraviețui în forma sa actuală”, se arată în raport.

Țări precum România, Ungaria și Polonia vor căuta de asemenea să-și recupereze teritorii câștigate de Rusia în diferite perioade ale istoriei, mai notează sursa citată.

China va încetini

Concret, economia sa va încetini, iar Stratfor susține că țara va intra într-un nou stadiu, cunoscut drept „noul normal”, care va fi urmat de o perioadă de creștere mult mai lentă. Potrivit Stratfor, deși țara va continua să fie o forță economică majoră, nu va fi motorul dinamic al creșterii globale care era cândva.

În schimb, un nou grup de 16 țări care va include cea mai mare parte din Asia de Sud-Est (Bangladesh, Myanmar, Sri Lanka, Laos, Vietnam, Cambodgia, Filipine și Indonezia), Africa de Est (Etiopia, Uganda, Kenya și Tanzania) și părți ale Americii Latine (Mexic, Nicaragua, Republica Dominicană și Peru) va lua locul Chinei ca centru de putere economică. Potrivit raportului, China va pierde totodată din puterea sa militară, în timp ce Japonia devine tot mai dominantă în regiune.

America se „decuplează”, Germania pierde putere

Deși vor rămâne o importantă putere economică, politică și militară, Statele Unite „vor fi mai puțin angrenate decât în trecut”, acest centru de putere mondial învățând niște lecții vitale în istorie. Acest lucru o va face în schimb să fie mai precaută în probleme economice și militare, învățând care sunt limitele puterii în încercarea de a liniști țările ostile. „Statele Unite vor fi mai selective cu problemele în care se vor implica și nu vor mai juca rolul primului respondent, așa cum a făcut-o în ultimii ani”.

Potrivit Stratfor, cea de-a patra putere economică a lumii este ostatica bunăstării economice și mediului competitiv în care operează. Politicile protecționiste îi vor afecta exporturile, conducând la un declin economic prelungit, care va reduce influența Germaniei în următorul deceniu.

România, coaliție cu Polonia 

Polonia, țară est-europeană, nu doar că își va continua creșterea, ci va deveni un jucător cheie, pe măsură ce își va diversifica relațiile comerciale. O asemenea mișcare va reprezenta o veste proastă pentru Rusia, o predicție fiind aceea că Polonia va deveni liderul unei coaliții anti-Rusia, care ar urma să includă și România, în timpul primei jumătăți a acestui deceniu. „În a doua jumătate a deceniului, această alianță va juca un rol major în remodelarea frontierelor Rusiei și preluarea teritoriilor pierdute”, avertizează Stratfor.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

O parere la “Predicții Stratfor: Cine va conduce lumea?”

  1. EMILIAN NEAGU Spune:

Spune-ti si tu parerea!