Premieră pentru Baia Mare

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 26 iunie 2014

540 hcm baia mare

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat numele celor 14 echipe calificate direct în grupele Ligii Campionilor, dar şi al celor care vor participa la un turneu de calificare. HCM Baia Mare, campioana României, este calificată direct în grupele competiţiei, o premieră pentru echipa noastră. Trupa pregătită de Costică Buceschi a ajuns în ultimul sezon în această fază a competiţiei numai după ce a fost nevoită să treacă printr-un turneu preliminar.

HCM Baia Mare este calificată alături de alte 13 campioane din Europa: Buducnost (Muntenegru), Dinamo Volgograd (Rusia), Gyor (Ungaria), Krim Ljubljana (Slovenia), Larvik (Norvegia), Lokomotiva Zagreb (Croaţia), Metz (Franţa), Hypo Viena (Austria), IK Savehof (Suedia), MKS Selgros Lublin (Polonia), Thuringer (Germania), Vardar Skopje (Macedonia) şi Viborg (Danemarca).

În viitorul sezon doar două ţări au primit din oficiu două locuri în Liga Campionilor, acestea fiind Ungaria şi Danemarca, țările clasate pe primele două locuri în ierarhia EHF. Ferencvaros (Ungaria) şi FC Midtjylland (Danemarca) vor fi nevoite, însă, să joace un turneu de calificare.

Federaţia Europeană a oferit şansa altor ţări să solicite un wild-card pentru a participa cu o echipă în turneul de calificare. Corona Braşov ar fi avut acest drept, din partea României, însă formaţia brașoveană a decis să participe în Cupa EHF, speriată de forța competiției de la cel mai înalt nivel. Şase echipe au cerut wild-card pentru Liga Campionilor, acestea fiind Byasen (Norvegia), Podravka (Croaţia), Leipzig (Germania), Fleury şi Le Havre (Franţa), Zaglebie Lublin (Polonia). Pentru moment, doar primele trei au primit aviz favorabil. În calificări vor mai intra campioanele Olandei (Sercodak Dalfsen), Serbiei (Radnicki Kragujevac) şi Belarusului (BNTU Belaz Minsk).

Federaţia Europeană de Handbal va anunţa urnele valorice, iar tragerile la sorţi sunt programate în 26 iunie (turneele de calificare) şi 27 iunie (grupele Ligii Campionilor). Cea mai importantă competiţie europeană a cluburilor se va desfăşura în 2014-2015 după un nou format. Numărul turneelor de calificare s-a redus de la două la unul singur, iar din prima fază a grupelor se vor califica 12 echipe faţă de opt în ultimul sezon. Grupele principale vor fi formate din şase echipe, iar primele patru se vor califica în sferturi. Această rundă este, de altfel, o altă noutate în Liga Campionilor la feminin.

Câştigătoarele celor patru sferturi vor merge în turneul Final 4 din 9-10 mai 2015.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!