Președintele Germaniei, laude pentru DNA

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 24 iunie 2016

Președintele german Joachim Gauck a evidențiat, luni, la Palatul Cotroceni, în timpul unei vizite în România, activitatea Direcției Naționale Anticorupție, subliniind că în lupta anticorupție din România „s-au obținut deja rezultate substanțiale”.

„În domeniul combaterii corupției, s-au obținut deja rezultate substanțiale. Justiția are aici capacitatea de a fi parte a rezolvării problemei, și nu parte a problemei, și aici aș dori să amintesc în mod special activitatea DNA – este un semnal nu numai la adresa mediului de afaceri, ci și a celui politic”, a spus Gauck, conform administrației prezidențiale.

„Luăm în serios atât de importantul pilon al statului de drept în procesul de transformare și luăm în calcul inclusiv conflicte dintre cele care pot apărea în interiorul societății pentru că sprijinim activitatea celor care combat corupția și fac puternică Justiția ca a treia putere în stat – luăm în serios toate acestea”, a adăugat el.

 

Parteneri economici

Gauck a afirmat de asemenea că Germania este partenerul comercial numărul unu al României, cu un număr de peste 8.000 de companii germane, care activează în România și încearcă să înregistreze un succes antreprenorial.

„Pentru a beneficia de potențialul existent și pentru a putea oferi cetățenilor României evoluțiile pe care ei le așteaptă,  pe lângă spiritul antreprenorial pe care îl putem oferi, avem nevoie însă și de condiții cadru legale viabile”, a apreciat președintele german.

Președintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Cotroceni, pe președintele Germaniei, Joachim Gauck. Iohannis a spus, în declarația comună susținută cu președintele german, că România consideră relația cu Germania ca una de importanță strategică, bazată atât pe colaborarea în interiorul NATO și al Uniunii Europene, cât și pe nivelul schimburilor economice dintre cele două state.

Ulterior, Gauck s-a întâlnit și cu premierul Dacian Cioloș și cu președinții celor două Camere, Călin Popescu-Tăriceanu și Florin Iordache.

Marți, Iohannis și Gauck au mers în județul Sibiu, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai comunității germane în România.

Cu ocazia acestei vizite, președintele Klaus Iohannis i-a decorat pe Joachim Gauck, președintele Germaniei, și pe partenera sa de viață, Daniela Schadt, cu Ordinul „Steaua României”, pe primul în rang de Colan, iar pe cea de-a doua în grad de Mare Cruce.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!