Pretul caselor, in crestere

Articol publicat in sectiunea UK la zi pe data 9 decembrie 2013

Preturile locuintelor in Marea Britanie se afla in plina crestere, conform aprecierilor reprezentantilor Nationwide, unul dintre principalii furnizori de credite ipotecare (mortgage) pentru populatie din regat. Casele si-au apreciat valoarea cu 6,5% pe perioada anului in curs, precizeaza cei de la Nationwide, citati de BBC News. Astfel, pretul mediu al unui imobil de locuit a ajuns in prezent la 174.566 de lire sterline, cea mai ridicata valoare calculata pe piata imobiliara britanica din aprilie, 2008.

Activitatea de acordare de „mortgage”-uri catre populatie a cunoscut, de asemenea, un reviriment, in ultima perioada, au remarcat si surse din interiorul Bank of England, banca nationala britanica. Peste 67.700 de cereri pentru credite ipotecare au fost aprobate in cursul lunii octombrie, dupa ce si in luna septembrie s-au solutionat favorabil 66.891 de astfel de solicitari. Bancile nu au mai avut o activitate atat de intensa in ceea ce priveste acordarea de „mortgage” din luna februarie a anului 2008, conform BBC News.

Autor articol: Marcel Istrate
Etichete: , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!