Primarul Londrei, intervievat de un român

Articol publicat in sectiunea Articole recente, Diaspora, Poveşti româneşti pe data 17 iulie 2016

Londra_Sadiq Khan si Mihai Dantis

O călătorie cu surprize! De asta a avut parte un român stabilit în capitala Marii Britanii. În urmă cu câteva zile, Mihai Danțiș s-a urcat, ca de obicei, în tren cu scopul de a ajunge la serviciu. Până la destinație, lui și celorlalți călători li s-a alăturat un bărbat care, cu a sa prezență, a uimit pe toată lumea. E vorba despre nimeni altul decât primarul Londrei, Sadiq Khan. Românul nu a stat prea mult pe gânduri și i-a adresat oficialului întrebarea care, în această perioadă, este în mintea tuturor celor aflați la muncă în UK: „Ce se va întâmpla cu imigranții, după ce aproape 52% dintre britanicii care s-au prezentat la urne în ziua referendumului au votat pentru ieșirea UK din Uniunea Europeană?”

Mihai a vorbit, într-un interviu pentru Diaspora Românească, despre întâlnirea cu Sadiq Khan și despre planurile sale de viitor, după ce a aflat răspunsul la întrebarea ce-l măcina.

 

Sadiq Khan, căutat pe Google

Mihai Danțiș duce o viață de român obișnuit în capitala Marii Britanii. Are 25 de ani, este de loc din județul Vrancea și în 2014 s-a decis să își încerce norocul în UK. În prezent, lucrează în construcții și în fiecare zi se duce spre serviciu cu trenul. Așa a avut ocazia, ca într-o dimineață să îl întâlnească în mijlocul de transport în comun pe nimeni altul decât noul primar al metropolei de pe Tamisa, Sadiq Khan.

„Eu fac naveta zilnic cu trenul. Pentru mine, ca și pentru mulți alți locuitori ai Londrei, este varianta cea mai rapidă de a ajunge la serviciu, astfel că în fiecare dimineață, în jur de ora șase, mă urc în acest mijloc de transport în comun. Într-una din zile, am avut surpriza să constat că printre călători se afla chiar primarul Londrei. Sincer să fiu, nici nu mi-a venit să cred că o persoană ce deține o astfel de funcție stă pe aceeași bancă pe care stau muncitorii obișnuiți. Ca să mă asigur că este Sadiq Khan, și nu altcineva care îi seamănă destul de bine, am dat o căutare rapidă pe Google și, în scurt timp, bănuielile mele s-au confirmat: printre noi, călătorii de rând, se afla cel mai important om al Londrei!”, ne-a declarat Mihai.

Dar la Londra nu este un lucru neobişnuit să întâlneşti politicieni de prim rang folosind mijloacele de transport în comun. De altfel, mai mulţi comentatori pe acest subiect au ţinut să sublinieze că şi primarii din alte oraşe importante din Occident sunt zăriţi frecvent mergând la serviciu „ca tot omu’”. Iar un comentator a remarcat că, în ciuda dezaprobărilor faţă de politicienii români care ţin distanţă mare faţă de cetăţenii de rând, totuşi, şi în România există excepţii, precum fostul primar al Sibiului, Klaus Ionannis: „Şi eu m-am întâlnit de multe ori cu Klaus Iohannis pe vremea când era primar al Sibiului. Era pe bicicletă, fără garda personală, şi l-am întâlnit şi la supermarket la cumpărături, statea la coadă la casă.”

—————————————

„Mi-am dat seama că nu îi e teamă printre noi, ăștia de rând”, a mai spus Danţiș. „E o constatare care îţi dă forţă, ţie, ca om de rând. Să te poți trezi oricând cu primarul Londrei lângă tine, pe scaun, în autobuz, e ceva extraordinar!”

Mihai Danțiș, Londra

—————————————

 

Primarul Londrei, luat la întrebări de un român

Pentru că șansa de a fi la doar câțiva pași distanță de primarul capitalei Marii Britanii este una extrem de rară, Mihai nu a stat prea mult pe gânduri și a intrat în vorbă cu edilul. L-a întrebat ce îl măcina cel mai tare, susține vrânceanul.

„Să intri în vorbă cu primarul Londrei, tu nefiind nici măcar englez, este destul de ciudat, să-i spun așa. Cel puțin eu am avut emoții, mă gândeam că mă va ignora sau că va avea o atitudine ciudată pentru faptul că eram român.

Chiar și cu aceste temeri, m-am ridicat de pe scaun și am mers la el pentru că mi s-a părut ocazia perfectă să aflu răspunsul la întrebarea «Ce se va întâmpla cu noi după Brexit?!» I-am adresat această întrebare și în interes personal, dar și gândindu-mă la românii noștri care acum își fac griji cu privire la viitorul lor pe teritoriul UK. I-am subliniat lui Sadiq Khan că muncesc în construcții, mai exact montez pardoseli, că încă de la început am lucrat legal, că plătesc taxe statului britanic și că mă interesează ce se va întâmpla cu toți cei aflați în situația mea.”

—————————————

„Primarul mi-a spus că apreciază aportul pe care îl aducem prin munca noastră. El a făcut referire atât la români, cât și la cetățenii de alte naționalități, stabiliți pe teritoriul Londrei. De asemenea, el m-a asigurat că nu am de ce să îmi fac griji cu privire la viitor, că acele persoane care desfășoară o muncă legală și cinstită vor fi mereu binevenite în orașul pe care îl administrează.”

—————————————

 

Planuri de viitor: o afacere în Londra

Mihai va afla în viitor dacă răspunsul primit de la Sadiq Khan a fost unul sincer sau unul tipic politicienilor… Până atunci însă, va continua să lucreze concomitent în construcții, dar și la planul său. Vrânceanul vrea să devină afacerist în metropola de pe Tamisa:

„Mie mi-a lăsat impresia de om sincer și deschis la discuții cu cetățenii. De altfel, după ce a încheiat discuțiile cu mine, s-a lansat în altele cu un grup de englezi. Oamenii aveau o serie nelămuriri, iar edilul a răspuns punctual fiecăruia. Rămâne de văzut cât de sincere sunt aceste vorbe. Oricum, eu i-am spus și lui, am planuri mari pentru viitor. Vreau să renunț la munca în construcții și, cu banii strânși până acum, să îmi deschid o cafenea cochetă în Londra. Știu că birocrația este mult mai simplă decât în România, că statul britanic te sprijină, iar șansele de a falimenta, zic eu, nu sunt așa mari ca în țara noastră. Să sperăm că voi putea să duc la bun sfârșit acest plan și că voi avea și succes.”

—————————————

„Chiar îmi doresc să rămân în Londra și să duc viața la care am visat în momentul în care m-am decis să părăsesc România.”

—————————————

 

Khan vrea ca UK să rămână în UE

Sadiq Khan a devenit anul acesta, în luna mai, primul primar musulman din istoria metropolei britanice şi primul musulman ales să conducă o capitală din Europa occidentală. Pakistanez de origine, fiul unui șofer de autobuz, Khan nu e doar reprezentantul unei minorităţi religioase din Londra, ci şi simbolul londonezului de rând, crescut într-o locuinţă socială şi educat într-o şcoală de cartier.

Referitor la ideea ca Regatul Unit al Marii Britanii să părăsească UE, primarul a avut o poziție contra Brexitului încă de la început. Astfel că, imediat după ce au apărut rezultatele oficiale ale referendumului din 23 iunie, rezultate ce au arătat că britanicii nu își mai doresc ca țara lor să facă parte din Uniunea Europeană, Sadiq Khan a făcut o declarație de presă prin care a ținut să îi liniștească pe toți cetățenii din afara UK ce muncesc în capitala de pe Tamisa.

—————————————

„Vreau să trimit un mesaj foarte clar pentru fiecare rezident european care locuiește în Londra: sunteți bineveniți aici. Ca oraș, suntem recunoscători pentru contribuția imensă pentru care o aveți, și acest lucru nu se va schimba în urma referendumului. Aproape un milion de cetățeni europeni locuiesc în Londra în prezent, și ei aduc beneficii enorme orașului nostru: muncesc din greu, plătesc taxe, lucrează în serviciile noastre publice și contribuie la viața noastră civică și culturală. Cu toții avem responsabilitatea să încercăm să vindecăm diviziunile care au apărut pe parcursul acestei campanii și să ne concentrăm pe ce ne unește, nu pe ce ne desparte.”

Sadiq Khan, primarul Londrei

—————————————

Autor articol: Loredana Petrescu

Comentarii

O parere la “Primarul Londrei, intervievat de un român”

  1. Nicola Spune:

    Doamne! Cata naivitate!! Cum se poate sa apara asa ceva scris!!! Povesti ramanesti?(de cacao).

Spune-ti si tu parerea!