Primul român care a înfruntat „Iadul de gheaţă”

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Poveşti româneşti pe data 1 septembrie 2014

Londra_Avram Iancu_Canalul Manecii

Avram Iancu, un bibliotecar de 38 de ani din Petroşani, a devenit, în 7 august, primul român care a încercat vreodată să străbată înot Canalul Mânecii, supranumit „Iadul de gheaţă”. El a parcurs circa 40 de km, înotând timp de peste 12 ore, în condiţiile în care temperatura apei era de doar 17-19 grade Celsius. Şi totuşi, numele lui nu apare alături de al celor aproximativ 900 de temerari proveniţi din circa 60 de ţări diferite care au reuşit oficial o performanţă similară în ultimele două secole; şi nimeni nu l-a ovaţionat după întoarcerea în România natală pentru cutezanţa şi patriotismul de care a dat dovadă…

Românul Marius Avram Iancu a înotat fără oprire 40 de km, după ce a intrat în apele Canalului Mânecii în dimineaţa zilei de 7 august, la orele 6:48, asistat de ambarcaţiunea Louise Jane pilotată de Andy King. Cursa sa a fost întreruptă de organizatorii britanici, într-un moment în care malul francez era vizibil, din cauza valurilor foarte mari şi a curentului puternic ce a deviat mult traiectoria sportivului.

L-am întâlnit pe Avram Iancu, în 21 august, pe dealurile din apropierea casei sale din Petroşani, lângă oglinda limpede, dar cu aspect glacial a lacului Ştiurţ, în care el obişnuieşte să înoate încă din copilărie. Acolo, Avram Iancu ne-a dezvăluit propriile trăiri, speranţe şi regrete, la exact două săptămâni după ce ieşea, învingător şi totuşi învins, din apele Canalului Mânecii. Ne-a povestit cum a început să viseze că ar putea fi primul român care să parcurgă înot distanţa dintre ţărmul englez şi cel francez, dar şi cum s-a temut că, poate, nu va fi capabil să ducă la capăt o asemenea încercare…

 

Un român face istorie

Diaspora Românească: Vei rămâne în istorie ca primul român care a încercat să traverseze înot Canalul Mânecii. Te consolează această idee?

Avram Iancu: În primul rând vreau să mulţumesc ziarului Diaspora Românească pentru interesul acordat acestui subiect, făcând deplasarea de la Londra până la Petroşani, România, pentru a afla câteva amănunte despre această tentativă.

Nu ştiu cât de mult mă mulţumeşte sau mă nemulţumeşte acest lucru… Un singur lucru este cert: nu sunt mulţumit sufleteşte pentru că nu am putut să aduc bucuria scontată pentru românii de pretutindeni. Ideea de a deveni primul român care să traverseze înot Canalul Mânecii s-a născut dintr-o dorinţă şi un spirit pur patriotic, după ce am văzut că, în România, nimeni, niciodată nu s-a gândit să facă acest lucru. Canalul Mânecii este un simbol în ceea ce priveşte înotul în ape deschise. El a fost «atacat», să zicem aşa, de mii de înotători din peste 60 de ţări. Iar 900 dintre ei chiar au reuşit. De aceea, m-am gândit că trebuie să facem şi noi o revoluţie în sensul acesta. Dar, după cum se ştie deja, eu am străbătut 40 de km în 12 ore şi 25 de minute, fiind practic în grafic. Din păcate, a fost un curent foarte puternic, despre care, de asemenea, s-a tot vorbit şi care m-a deviat puţin de la ţintă. În consecinţă, nu am reuşit să duc la bun sfârşit acest proiect, aşa cum ne-am fi dorit cu toţii…

 

D.R.: Tentativa ta va servi, totuşi, drept model pentru alţi români care îşi vor propune, probabil, pe viitor, să treacă printr-o astfel de încercare…

A.I.: Sigur, încercarea mea va rămâne un moment istoric de notat. A fost o primă tentativă românească; până la urmă, nu contează cine a realizat-o… Eu mă bucur că România a avut parte de o astfel de încercare. Desigur că, într-un fel sau altul, sunt un deschizător de drumuri. Mă bucur pentru lucrul acesta şi sunt sigur că, într-o zi, România va fi înscrisă între ţările care au «atacat» cu succes Canalul Mânecii.

————————————–

„A apărut şi un articol pozitiv în Daily News, despre o tentativă românească a unui bibliotecar de a traversa înot Canalul Mânecii. Atunci am simţit cea mai mare responsabilitate patriotică din întreaga perioadă petrecută în Marea Britanie. Atunci mi-am spus că trebuie neapărat să duc proiectul la capăt, pentru a dovedi că suntem o naţie puternică.”

Avram Iancu

————————————–

 

Pentru România

Londra_Avram Iancu_Canalul Manecii1

D.R.: Cine este omul Avram Iancu şi cum s-a născut ideea traversării înot a Canalului Mânecii?

A.I.: Ideea s-a născut în incinta Bibliotecii Municipale Petroşani, la sfârşitul anului trecut, exact studiind istoria traversării acestui canal. Sunt peste 200 de ani de când primul pământean a trecut înot Canalul Mânecii şi am observat că niciun român nu a reuşit să treacă înot acest canal. Nu m-am simţit bine când am aflat acest lucru. Mi-am spus că trebuie să avem şi noi un înotător care traversează canalul, pentru că nu este bine ca România să fie absentă din tot ceea ce este bun în lume şi, din păcate, să fie prezentă în toate topurile negative. Aşa s-a născut ideea… Iar cel care a avut-o este unul dintre bibliotecarii din cadrul Bibliotecii Municipale Petroşani, pe nume Iancu Avram, în vârstă de 38 de ani, polisportiv, dar nu un înotător profesionist. Eu înot de pe la vârsta de 10 ani, dar am intrat în contact cu nataţia foarte serios doar în momentul în care am început practicarea triatlonului de performanţă. Am participat la foarte multe concursuri de triatlon şi am urcat pe podiumurile multor competiţii de triatlon. În plus, particip la concursuri naţionale de ciclism şi alergare montană şi sunt şi organizator de competiţii sportive.

Iar anul acesta m-am hotărât să îl sacrific în totalitate pentru realizarea unui ideal, acela de a traversa înot Canalul Mânecii. Am început să mă pregătesc foarte, foarte serios din 3 ianuarie. Am alergat şi am mers foarte mult cu bicicleta până la momentul în care s-a putut intra în apă. Acest lucru s-a întâmplat în 2 martie, adică foarte devreme, în lacul Ştiurţ, care este foarte aproape de casa mea. La vremea aceea, temperatura apei era foarte, foarte scăzută, de doar câteva grade Celsius… După aceea, am început să traversez mai multe lacuri de acumulare din ţară, printre care lacul Cinciş, lacul Snagov. A fost o premieră şi traversarea lacului Snagov fără costum de neopren, după aproape opt ore de înot continuu. M-am antrenat şi la scumpa noastră Marea Neagră, după care m-am antrenat chiar în apele Canalului Mânecii.

Din punctul meu de vedere şi nu numai din punctul meu de vedere, am fost foarte bine pregătit şi foarte determinat să realizez traversarea canalului. Tocmai de aceea, în prezent mă simt bine şi ca moral, chiar dacă am suferit un aşa-zis eşec; pentru că nu am reuşit să pun piciorul pe pământul Franţei. Dar maniera în care am eşuat mă face să mă simt bine. Practic, la momentul în care oficialii britanici au decis să oprească parcursul meu, eu mă simţeam excelent. Simţeam că aş putea să mai înot la nesfârşit…

————————————–

„Mi s-a părut un curaj din partea lui şi o idee foarte bună şi îmi părea bine că cineva de aici (din Petroşani – n.r.) are curajul să se ducă să izbândească. Trebuie muncit ca să ajungi acolo. L-am văzut… Era luna lui martie şi el înota aicea… Apa era foarte rece, aproape, în unele locuri, îngheţată şi el se antrena. Mi se părea aşa plăpând şi mic la înălţime… (Avram Iancu – n.r.). Dar am fost tot timpul alături de el. Pe Facebook îl urmăream tot timpul. Mai ales că era de aici şi ştiam că s-a antrenat aicea la noi. Asta mă făcea foarte bucuroasă. Este el mic, dar cu o inimă mare şi curaj mare…”

Marinela Mayer, localnică din Petroşani, care locuieşte în vecinătatea lacului Ştiurţ, susţinătoare a lui Avram Iancu

————————————–

 

Atacul meduzelor…

D.R.: Ne poţi povesti mai amănunţit despre stările fizice şi sufleteşti pe care le-ai încercat pe parcursul cursei?

A.I.: Bineînţeles că, în 12 ore de înot, vă pot garanta că treci prin diverse stări atât fizice, cât şi psihologice şi trebuie să fii în stare să le depăşeşti. Vă dau un exemplu: în primele patru ore de înot am simţit un frig groaznic. Am suferit efectiv de frig, în condiţiile în care temperatura apei din canal este foarte scăzută, iar expunerea îndelungată la această temperatură, prin contact direct cu pielea, este dezastruoasă, ca să zic aşa…

Apoi, contactul cu meduzele, iarăşi este teribil. Aproximativ 10 minute strângi din dinţi la nişte dureri aproape insuportabile. Muşchiul respectiv este practic paralizat din cauza unor dureri cumplite. Dar trebuie să ai puterea să treci peste aceste lucruri.

După aceea valurile, tangajul continuu, faptul că nu ai reper, vezi numai barca, face să fie un mediu deosebit de stresant. Şi cu cât înaintezi în timp, toate aceste lucruri bineînţeles că se amplifică… Iar după circa 7-8 ore intervin şi durerile musculare, începe oboseala, umerii te dor foarte tare.

Dar după zece ore de înot, am intrat într-o stare în care simţeam că pot să înot la nesfârşit. Cu cât vedeam mai aproape ţărmul parcă mai mare forţă aveam şi îmi doream să ajung acolo. Pentru mine a fost o surpriză total neplăcută să aflu că trebuie să închei cursa în deplinătatea forţelor, atât fizice, cât şi mentale.

 

Susţinut de românii de pretutindeni

Londra_Avram Iancu_Canalul Manecii2

D.R.: Cât de mult ai simţit alături comunitatea românilor din Marea Britanie în încercarea ta de a traversa înot Canalul Mânecii?

A.I.: Am simţit că românii de pretutindeni au fost alături de această încercare. Mărturie stau zecile, sutele de mesaje pe care le-am primit… Am simţit foarte mult sprijinul presei de acolo, a câtorva oameni care chiar m-au vizitat la Dover, fapt care m-a încurajat, m-a bucurat şi m-a determinat să tratez cu maximă seriozitate acest subiect… Românii de pretutindeni au fost alături de această tentativă. Şi îmi pare mie rău că nu am reuşit să duc bucuria tuturor românilor până la capăt.

 

D.R.: Cum te-au primit localnicii din Petroşani la întoarcere, imediat după dificila încercare?

A.I.: M-am bucurat să văd foarte mulţi oameni spunându-mi că, de fapt, am reuşit… Până acum nu am auzit pe nimeni să fi exprimat vreo părere negativă cu referire la această tentativă. Şi aşa şi este… În afara faptului că nu am reuşit să pun piciorul pe pământul Franţei, cred că a fost o reuşită şi o demonstraţie că nu mi-am supraevaluat puterile.

————————————–

„A început să intre în lac în 2 martie. Am încercat şi eu, dar nu am reuşit. Până la urmă, am înotat cu costum, dar el dădea 20 de ture, iar eu nu rezistam mai mult de două-trei. Mulţi de pe aici spuneau că nu este normal şi că îşi riscă viaţa degeaba. Mie mi s-a părut super tare.”

Alboni Mădălin Ciprian, un adolescent din Petroşani, admirator şi prieten cu Avram Iancu

————————————–

 

Insatisfacţii financiare

D.R.: Ai făcut adeseori referire, pe parcursul pregătirii acestei curse, la dificultăţile financiare cu care te-ai confruntat. Crezi că ar fi putut evolua lucrurile altfel, din acest punct de vedere?

A.I.: Absolut… Este un subiect delicat, pe care nu aş vrea să îl abordez, dar dacă m-aţi întrebat, sunt obligat să răspund. Sunt două aspecte distincte şi clare în această problemă. În primul rând, nimeni nu m-a trimis acolo cu forţa. Prin aceasta vreau să spun că nimeni nu avea vreo obligaţie să dea vreun leu, o liră, 10.000 de lire sau 8.000 de lire sterline, cât am anunţat eu că au fost costurile totale ale acestui proiect.

Pe de altă parte, pentru faptul că am luat, să zicem aşa, «taurul de coarne» şi am vrut să realizez ceva unic pentru România, care ne făcea practic mândrii pe toţi românii, mă aşteptam ca românii şi România să reacţioneze altfel… Este un proiect care pare scump, dar, de fapt, nu este scump.

Vreau să spun că 8.000 de lire sterline pare o sumă foarte mare din punctul de vedere al unui salariat cu venituri limitate. Dar dacă privim lucrurile raportat la atâtea investiţii cu sume colosale în lucruri care nu au aceeaşi importanţă ca şi proiectul traversării Canalului Mânecii, ce are o însemnătate istorică… Eu am anunţat suma care cuprindea toate taxele către Channel Swimming Association, costurile deplasării, cazării şi mesei, plus anumite materiale specifice de antrenament. Din păcate, nu am reuşit să adun întreaga sumă. Ca atare, am dus acest proiect până la capăt «pe genunchi», cum s-ar zice. A trebuit să stăm la 45 de minute depărtare de plajă şi am mers pe jos o oră şi jumătate în fiecare zi. A trebuit să cumpărăm mâncare zilnic de la supermarket şi să ne-o preparăm singuri şi multe alte lucruri care ar fi fost utile şi puteau să fie altfel, dar nu au fost.

Noi le-am dus la capăt cum am putut… Eu mulţumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat din tot sufletul. Rămân, însă, cu ideea că sunt nemulţumit de modul în care România a răspuns la acest proiect…

————————————–

„Daniel Roşca este numele meu şi îl ştiu pe Marius Iancu Avram de 20 de ani, din 1995, când am fost colegi de sport de performanţă. Eu sunt un pic mai deprimat şi revoltat pentru că încercarea sa a fost clar o reuşită, din punctul meu de vedere. În primul rând, au fost două erori de pilotaj clare… Dacă ne uităm pe transmisia live a traversării de către Channel Swimming Association se vede un banc de nave care, practic, s-a aflat în faţa sportivului şi pilotul a fost nevoit să le ocolească. Cu alte cuvinte, este ca şi când ne-am fi dus de la Timişoara la Bucureşti, prin Baia Mare, cu sportivul înotând. Al doilea aspect ar fi ora de plecare… Mi se pare cel puţin interesantă ora de plecare aleasă la ora 7:00, în condiţiile în care prognozele meteo nu se fac de pe o zi pe alta şi se ştie foarte clar că pe ţărmul francez, la lăsarea serii, intervine acel fenomen… (fluxul – n.r.). Aceste două aspecte, corelate cu ghinionul curentului şi mareei extrem de puternice şi cu cei 40 de km parcurşi în 12 ore, mă fac să consider totul un succes. Oricum, felicitări pentru tot efortul! (…)”

Daniel Roşca, fost sportiv de performanţă, prieten din copilărie cu Avram Iancu

————————————–

 

A doua şansă

Londra_Avram Iancu

D.R.: Ai fi dispus să reiei această provocare?

A.I.: Dacă aş fi pierdut pe mâna mea şi aş fi întrerupt cursa acuzând o crampă musculară, de pildă, atunci nu aş mai avea nicio îndreptăţire de a visa. Dar pentru că am fost întrerupt independent de voinţa mea, am o anumită nemulţumire sufletească… Totuşi, să o iau eu de la început şi să anunţ un proiect de genul acesta nu am să mai o fac niciodată, tocmai pentru că lucrurile au decurs aşa cum s-a întâmplat. Dar dacă, într-un mod miraculos, ar fi posibilă o a doua şansă, nu aş zice nu. Este, însă, puţin probabil, pentru că traversarea Canalului Mânecii presupune să îţi sacrifici un an, din toate punctele de vedere, începând din ianuarie şi până la sezonul de înot… Trebuie să acorzi acestui proiect o atenţie deosebită şi exclusivă şi nu ştiu dacă aş mai fi dispus să mai fac acest lucru anul viitor.

————————————–

„Viaţa merge înainte. Eu nu fac sport de anul acesta, ci de la 10 ani şi voi merge înainte atât cu participările la concursurile sportive, cât şi cu organizările de competiţii sportive.”

Avram Iancu

————————————–

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!