Prinţul Charles a atras turiști în România

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 6 februarie 2015

Turiştii din America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa au fost mai mulţi cu 30% anul trecut în România, dar europenii ocupă 92% din total. Bucureştiul şi marile oraşe sunt principalele atracţii, în timp ce litoralul strânge doar 1,6% dintre turiştii străini, iar în Deltă ajung doar 0,7%.

Anul trecut, s-au cazat în România 8,4 milioane de turişti, cu 6,6% mai mult decât în anul precedent. Numărul turiştilor străini a crescut cu 11,5%, până la 1,9 milioane, iar cel al românilor cu 5,3%, la 6,5 milioane.

„Creşterile pe piaţa externă se explică prin campaniile de promovare făcute de România pe pieţele internaţionale. A fost şi campania internaţională pe televiziunea Travel Channel, în care a apărut prinţul Charles, şi care a contribuit decisiv la creşterea numărului de turişti străini în România, chiar şi pentru America de Sud sau Africa. Nu doar datorită lui au fost creşterile, pentru că am avut şi alte campanii, dar prinţul este cunoscut în întreaga lume şi imaginea lui a atras turişti”, a declarat agenţiei Mediafax Simona Man, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

Ca în fiecare an după 1990, România îi atrage cel mai mult pe români, care continuă să meargă în număr mare în destinaţii interne.

Cu cei 8,4 milioane de turişti, România este departe de a se considera o destinaţie de succes. Într-un clasament al Organizaţiei Mondiale a Turismului, cea mai vizitată ţară din lume este Franţa, cu peste 80 de milioane de turişti în 2013, urmată de Statele Unite (70 de milioane de turişti), Spania (60 de milioane de turişti), China (55 mil. turişti) sau Italia (47 mil. turişti). România stă mai prost şi decât Grecia (18 milioane de turişti), Polonia (15 mil.), Ungaria (peste 10 mil. turişti), Croaţia (10 mil.) sau Cehia (9 mil.), dar este peste Bulgaria, care a înregistrat în jur de 7 milioane de turişti.

Durata medie a şederii în anul 2014 a fost de 2,5 zile pentru turiştii români, iar la turiştii străini a fost de 2 zile.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!