Probabilitate „destul de mare” de cutremur

Articol publicat in sectiunea Social pe data 17 martie 2014

Directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Mircea Radulian, este de părere că nu poate fi neglijată eventualitatea producerii unui cutremur de mare intensitate.

„România e o ţară seismică activă, una dintre statele cele mai active din Europa, în special din cauza cutremurelor din Vrancea şi, având în vedere frecvenţa cu care aceste cutremure vrâncene apar, mă refer la cutremurele mari, nu putem neglija eventualitatea unui cutremur mare oricând de acum încolo. Din acest punct de vedere, trebuie să fim pregătiţi în permanenţă pentru un astfel de eveniment”, a declarat Radulian la o masă rotundă, potrivit Agerpres.

El a atras atenţia asupra importanţei prevenirii în acest tip de situaţii şi a subliniat că nu se poate şti cu exactitate când se va produce un cutremur. „Nu se întâmplă ceva special acum în zona Vrancea, din acest punct de vedere nu avem motive de îngrijorare, în sensul că nu există o activitate anormală care să ne dea de bănuit, însă ştim că cutremurele mari de multe ori apar pe neaşteptate. În termeni probabilistici vorbind, nu ştim când va fi următorul cutremur, dar, totuşi, probabilitatea e destul de mare”, a spus Radulian.

Potrivit acestuia, cutremurele vrâncene nu ar produce pagube mari dacă imobilele ar fi construite după anumite norme. În opinia sa, problema mare, în primul rând pentru Bucureşti, este că foarte multe dintre construcţii sunt vechi. 

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!