Programul Fostering: dificil, dar nu imposibil

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 9 iunie 2014

copii

Pentru că fiecare clipă din viaţă este trăită printre copii, pentru că iubeşte la infinit copiii şi pentru că poartă în suflet dorinţa de a-i ajuta şi pe alţii, Mihaela, o româncă de 34 de ani din Iaşi, mamă a doi băieţi, s-a hotărât în urmă cu câţiva ani să aplice pentru programul Fostering. Un program guvernamental ce pleacă de la ideea de a oferi o viaţă de familie, o casă sigură şi un loc stabil copiilor şi tinerilor care din diferite motive nu pot locui alături de părinţii naturali. Însă, pentru a deveni un Foster cu acte în regulă este nevoie de timp şi de răbdare… şi poate chiar şi de noroc!

 

De la un anunţ la training

Programul Fostering nu reprezintă „o necunoscută” pentru românii care trăiesc în Anglia. O demonstrează experienţa unei familii din Iaşi care în anul 2010 mergea deja la training pentru a deveni Fosters sau asistenţi sociali. Mihaela se afla atunci de doi ani în Londra şi aflase de acest program dintr-un ziar local. Tânăra, care în prezent lucrează ca babysitter, dar şi ca Voluntar Suport Foster Carer, nu a stat nicio secundă pe gânduri şi a aplicat…

„Am aflat de programul Fostering în 2010 dintr-un ziar. Cei de la Council-ul din Barnet aveau un anunţ unde erau prezentate mai multe familii Foster, printre care şi o familie de români. Şi explicau în câteva cuvinte despre viaţa de Foster… Imediat am trimis un mail Council-ului din Barnet pentru a afla mai multe informaţii. La scurt timp, ne-au trimis un asistent social în vizită, care a văzut casa, a stat de vorbă cu noi, ce fel de familie suntem, dacă avem o cameră liberă… dar pentru că eram la început, totul a decurs superficial, aş spune. După toată această procedură, ne-au invitat la un training… ce este Fostering-ul, ce include, despre ce este vorba. Acesta a durat trei zile şi după terminarea lui rămânea să te hotărăşti dacă doreşti să începi procedura…”, ne povesteşte tânăra din Iaşi, mamă a doi băieţi de opt, respectiv zece ani.

——————————————

„Toată lumea cred că priveşte la început partea pozitivă a lucrurilor… în primul rând partea financiară, faptul că îţi intră în cont la fiecare sfârşit de săptămână 500 de lire… şi că ai grijă de un copil. Dar nu e chiar aşa, tu te confrunţi cu tot felul de probleme, cu familia copilului, cu mediul în care a fost crescut acesta, cu tot background-ul lui. La acel training au participat în jur de 12-13 familii. Noi eram singura familie de români, restul erau englezi, polonezi, indieni.”

Mihaela, 34 de ani, despre experienţa sa în ceea ce priveşte programul Fostering

——————————————

 

Trecutul contează în programul Fostering

După terminarea training-ului, nu a fost nevoie să se gândească sau să se răzgândească. Mihaela a mers mai departe. „Noi am continuat, cu forma F, aşa se numeşte procedura. Se începe practic de la mine… eu sunt Foster-ul, după care soţul meu este suportul şi apoi familia mea, copiii”, ne spune Mihaela. Iată care sunt şi primii paşi în derularea acestui program:

„Începutul este astfel… vine un asistent social acasă şi te întreabă tot… de când te naşti şi îţi poţi aduce aminte până la momentul actual. Urmează apoi interviurile individuale… eu, apoi soţul, apoi copiii. După care ne intervievează pe toţi, împreună.

Prima etapă a acestei forme este despre viaţa ta… se ajunge undeva în copilărie unde începe să îţi răscolească trecutul şi amintirile… cum te pedepsea mămica, cum te pedepsea tăticul, unde te trimiteau în vacanţă, de ce te trimiteau la bunici (pentru că aşa este la noi, copiii merg în vacanţe la bunici), dacă te trimiteau cu forţa, unde ai copilărit şi tot aşa…

Foarte multe familii renunţau de bună voie în timpul acestei proceduri… pentru că erau foarte multe interviuri legate de viaţă. Cum ai trăit, în ce mediu, ce copilărie ai avut… Noi am mers mai departe.

A urmat apoi etapa cuplului… câte relaţii ai avut şi tot aşa… de aici deja începeau întrebările intime. Ei bine, persoana care se ocupă de cazul tău te vizitează timp de şase luni, de două ori pe săptămână şi face rapoarte regulat. După ce se finalizează această formă, şi anume familia, încep interviurile la şcoala unde învaţă copiii…. fără să ştiu eu. După aceea, prietenii. Mi-au cerut trei referinţe, deci au mers la alte trei familii acasă pentru a-i intervieva despre noi”, a declarat Mihaela pentru Diaspora Românească în ceea ce priveşte experienţa sa în încercarea de a deveni Foster.

——————————————

„De asemenea, am fost la un training unde au fost prezenţi şi copiii mei şi unde au fost invitate şi alte familii care erau deja Foster. Tot acolo au fost şi copii care făceau parte din programul Fostering şi care au vorbit despre viaţa lor… cum este viaţa lor în familiile Foster. Atunci copiii mei au rămas în cadrul unui interviu cu copiii din Fostering şi cu asistenţii sociali care i-au pus în tot felul de situaţii. De exemplu, dacă ar împărţi creioanele, dacă le-ar da jucăriile lor…”

Mihaela

——————————————

 

Din verificări în verificări

După finalizarea procesului de interviuri, a urmat un alt proces. Cel al scenariilor, ne spune Mihaela.

„Asistenţii sociali veneau acasă şi practic, tu şi familia ta trebuia să joci un rol… te puneau să treci prin diferite supoziţii, scenarii… tot felul de probleme cu copiii… un fel de «Ce-ai face dacă…». După care, ei vor să te familiarizeze şi să te treacă prin tot acest proces, astfel că ne-au trimis acasă o familie care erau deja Fosteri şi cu care am discutat ce înseamnă acest program, cum este, ce implică…”,  povesteşte tânăra de 34 de ani, care îşi aminteşte că până şi frigiderul i-a fost verificat de către asistenţii sociali.

Au urmat apoi măsurile de siguranţă a casei… şi nu numai.

„Casa trebuie să fie în siguranţă astfel că trebuia să deţinem certificat de electricitate, de gaz, pe numele nostru, trebuia să avem extinctor, trebuie să avem făcute schiţe pentru ieşirile de urgenţă în faţa şi în spatele casei în caz de incendiu. Am pregătit toate aceste formulare plus cazierele şi am predat tot. Noi am simţit că informaţia se pierde undeva la mijloc, pentru că, după ce am predat toate acestea, Council-ul ne-a întrebat… dar fotografii aţi trimis? Dar caziere… deşi noi aveam dosarul complet. Nu înţelegeam ce sunt cu aceste întrebări…”, spune Mihaela.

 

Piedici peste piedici

După toată această procedură care a durat un an de zile, Mihaela povesteşte că „ni s-a spus că avem nevoie de caziere din România. Asta s-a întâmplat înainte ca noi să avem programare cu Comisia Finală… unde participă poliţia şi toate autorităţile şi unde se hotărăşte dacă devii sau nu Foster Carer.”

——————————————

„În cazul în care comisia finală decide că împlineşti toate condiţiile necesare şi hotărăsc să devii Foster… atunci rămâi pe o listă şi aştepţi să primeşti copilul de care vei avea grijă. Noi cu background-ul nostru aveam prioritate pentru copiii est-europeni, chiar români.”

Mihaela

——————————————

 

Nu a fost să fie… dar va fi să fie?

Din păcate, timpul de aşteptare şi procesul complex al programului Fostering şi-a spus cuvântul în această dorinţă a Mihaelei.

„A durat foarte, foarte-foarte mult toată această procedură. Autorităţile de aici ar fi trebuit să contacteze autorităţile din România pentru cazier. După un an de la terminarea interviurilor şi predarea documentelor mai trecuseră deja patru luni şi noi nu primeam niciun răspuns, aşa că am luat noi legătura cu autorităţile din România, care ne-au spus că nici nu fuseseră contactaţi. Am contactat din nou Council-ul şi chiar am făcut o plângere pentru că totul se derula foarte încet…

În cele din urmă, am reuşit să iau cazierele din ţară, dar deja trecuseră şase luni de zile. Chiar înainte să ajung în faţa comisiei finale, mi s-a spus că toată procedura, forma F, pentru că aşa se numeşte, se finalizase cu şase luni în urmă şi că trebuie adusă la zi. Asta înseamnă un alt asistent social cu care trebuia să încep totul de la zero… vizite, interviuri şi tot aşa. Iniţial am fost de acord, dar urma să încep din nou procedura după alte trei luni de zile… şi astfel că am renunţat de bună voie. Niciuna din cele 12 familii cu care am început traning-ul nu a devenit Foster, toate au renunţat pe parcurs… Dar mă gândesc serios să aplic din nou în septembrie anul acesta”, spune Mihaela.

 

Determinarea de a face parte din programul Fostering

Mihaela crede că această experienţă o va ajuta în viitor. Mai ales că în câteva luni vrea să aplice din nou.

„Atâta timp cât viaţa mea se învârte în jurul copiilor, lucrez cu ei, sunt cu ei tot timpul, m-am gândit că astfel mai pot ajuta şi un alt copil. Tot timpul sunt în jurul lor: îi duc la înot, la echitaţie… iar băieţii mei erau foarte încântaţi de acest program, abia aşteptau pentru că şi lor le place să stea printre copii”, spune Mihaela care lucrează voluntar ca Suport Foster Carer (suport pentru o persoană care este deja Foster).

——————————————

Mihaela vă recomandă

 

„Dacă este cineva care doreşte să devină Foster Carer, eu recomand o carte: Hidden de Cathy Glass. După ce citeşti această carte, te gândeşti de trei ori dacă mai faci sau nu acest pas. Nu este un job uşor… dar nu este imposibil.”

Mihaela

——————————————

În prezent, potrivit agenţiilor care se ocupă de acest program, în Londra sunt 312 copii români care au nevoie să ajungă fie într-o familie, fie în grija unei persoane care să le ofere iubire şi multă grijă. Bineînţeles, cei care sunt dispuşi să facă acest lucru vor fi plătiţi de către guvernul britanic cu până la 400-500 de lire săptămânal.

 

Ce este Fostering?

Fostering-ul este calea prin care o familie sau o persoană are grijă de copilul altcuiva în perioada în care părinţii naturali ai acestuia nu pot face acest lucru. Motivele pentru care copiii sau tinerii nu mai pot trăi alături de familiile lor sunt variate şi pornesc de la probleme de sănătate ale părinţilor, probleme între părinţi, divorţuri sau orice situaţie în care un copil este expus la riscuri. Fostering-ul este deseori un aranjament temporar, pentru că mulţi dintre copii, susţin agenţiile, se întorc în familiile lor. Copiii care nu mai pot trăi alături de părinţii naturali, dar care doresc să păstreze legătura cu aceştia, o pot face, dar vor locui pentru o perioadă lungă de timp, pot fi luni sau ani, sau chiar permanent în casa familiilor care s-au angajat să îi îngrijească.

Orice adult care demonstrează că iubeşte copiii, că are timp pentru ei, că le poate oferi o cameră în casă, dar şi că are pasiunea de a-l încuraja pe acel copil să îşi descopere adevăratul potenţial poate face parte din acest program, spun agenţiile care se ocupă de astfel de cereri. Tot acestea adaugă că aplicanţii pot avea orice religie, pot fi căsătoriţi sau pot fi singuri sau că pot avea relaţii cu persoane de acelaşi sex. Ideal ar fi să nu fie fumători, în caz contrar trebuie să demonstreze că nu vor fuma în jurul copilului. Cei interesaţi trebuie să parcurgă un training specific şi trebuie să lucreze îndeaproape cu toţi cei care au conexiuni cu copilul.

——————————————

Tipuri de Fostering

 

  • Bebeluşi
  • Copii cu vârste cuprinde între 2 şi 5 ani
  • Copii cu vârste cuprinde între 6 ani şi 16 ani
  • Peste 16 ani
  • Fostering intensiv
  • Sprijin familial
  • Sprijin permanent
  • Pregătirea pentru viaţa de adult
  • Minori neacompaniaţi
  • Fostering pe termen scurt
  • Suport educaţional
  • Nevoi speciale

——————————————

 

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!