România: Programul „Prima vacanță” pentru copii și tineri

Articol publicat in sectiunea Social pe data 3 iulie 2015

Ministerul Muncii lucrează la programul „Prima vacanţă”, destinat copiilor şi tinerilor care nu au avut până în prezent posibilitatea să meargă într-o vacanţă, la mare sau la munte, a declarat ministrul de resort, Rovana Plumb.

„Lucrăm acum la acest program (…) Ne-am îndreptat atenţia către cei care nu au putut până acum să meargă într-o vacanţă şi de aceea gândim programul „Prima vacanţă”. Sunt mulţi copii care nu au avut posibilitatea de a merge într-o vacanţă, fie că vorbim de mare, fie că vorbim de munte. Dacă tot venim și gândim un pachet integrat de servicii speciale pentru copii, ne-am gândit să le dăm și această șansă de a putea avea prima vacanță, mă refer la copii care provin din familiile defavorizate. Sunt niște criterii”, a spus Plumb la B1 TV, potrivit Mediafax.

Ea a precizat că a existat o dezbatere pe această temă în Departamentul pentru tineret al Consiliului Naţional al PSD, împreună cu organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai elevilor.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!