Prostituţie forţată. Români, victime şi beneficiari

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 24 aprilie 2015

Londra_sotii-Ciubotariu

Traficul de persoane dinspre România înspre Occident este în floare. Româncele vin la muncă. Doar că nu la munca la care se gândeau ele. Şi nu mai pot pleca.

 

Tânără de 18 ani, obligată să se prostitueze în Burnt Oak

Marius Ciubotariu, de 31 de ani şi soţia acestuia, Andreea Ciubotariu, de 26 de ani, din Harrow, au fost condamnaţi de trafic de persoane şi proxenetism de tribunalul din Harrow, din nord-vestul Londrei.

Andreea s-a întâlnit cu victima, o tânără de numai 18 ani, în urma unei vizite în România în vara anului 2013. I-a propus acesteia să vină în Marea Britanie pentru a lucra ca babysitter. După câteva luni, tânăra a acceptat, astfel că Andreea i-a aranjat transportul către Londra cu un autocar.

Aceasta a sosit la Londra pe 29 decembrie 2013. Marius a întâmpinat-o şi, conform Metropolitan Police, acesta a dus-o la un hotel, unde a violat-o. În ziua următoare, Marius a dus-o acasă la el, unde a violat-o în mod repetat, o dată chiar la el în maşină.

Nu a fost nici o secundă vorba de vreun loc de muncă de babysitter, iar Marius Ciubotariu i-a explicat româncei că va trebui să lucreze ca şi prostituată. A insistat că e mână-n mână cu poliţia, astfel că n-ar avea nici o scăpare, chiar dacă l-ar fi raportat la poliţie.

Pe parcursul a două zile din ianuarie 2014, tânăra a fost dusă la bordeluri din Burnt Oak şi din alte zone ale Londrei, unde a fost forţată să aibă contact sexual cu mai mulţi bărbaţi.

Tânăra a reuşit totuşi să-şi alerteze unchiul prin Facebook, iar acesta a luat imediat legătura cu un prieten de-al său din Londra. Bărbatul a ajuns să se întâlnească cu tânăra şi i-a oferit adăpost la el acasă. Tânăra s-a dus la o biserică românească unde a explicat ce i s-a întâmplat şi a fost încurajată să raporteze abuzul la poliţie, ceea ce a şi făcut.

În scurt timp, soţii Ciubotariu au fost arestaţi.

Zilele trecute, instanţa Harrow l-a condamnat pe Marius Ciubotariu la 15 ani de închisoare pentru viol, trafic de persoane şi proxenetism.

 

Momente dificile pentru câteva românce, în Essex

Londra_Gheorghe-Laurentiu-Negreanu

Mai multe românce au fost forțate să se prostitueze după ce au fost aduse în Marea Britanie sub pretext fals. Totul a avut loc într-un bordel din Maldon, Essex, potrivit jurnaliștilor britanici.

Cel care a pust totul la cale este un român de 24 de ani. Acesta este acuzat că a condus un bordel într-un bungalou din Wycke Hill, Maldon. Potrivit instanţei, Gheorghe Laurenţiu Negreanu aducea femei în Marea Britanie sub pretexte false, cum ar fi oferta unui loc de muncă legal, însă, în realitate, le punea să lucreze ca prostituate.

Jurnaliştii britanici mai spun că una dintre românce a depus mărturie împotriva românului, afirmând că alte două colege de-ale ei au reuşit să fugă din bordel şi să ajungă în România. De asemenea, alţi doi complici ai românului au fugit în România înainte de a începe procesul. Victima a povestit cum a fost adusă în Marea Britanie de către unul dintre complicii lui Negreanu, care i-a sugerat, pe drum, că va trebui să facă sex pe bani, tânăra având ulterior până la zece clienţi pe zi.

Totodată, a mai arătat instanţa, felelor li se permiteau doar să dea telefoane scurte acasă, iar toate apelurile erau ascultate de proxeneţi pentru a avea controlul celor spuse de ele. Anul trecut, poliţia l-a arestat pe Negreanu, în urma denunţului tatălui uneia dintre victime, care reuşise să îi povestească prin ce trece.

Banii găsiţi în urma percheziţiei casei românului, 1.500 de lire sterline ascunse într-o gaură din perete, în spatele unui tablou, împreună cu alte 1.000 de lire sterline ce se aflau în portofelul acestuia, proveneau, spun anchetatorii, din câştigurile pe care Negreanu le avea în urma exploatării tinerelor. Românul a recunoscut că îşi transformase casa într-un bordel, însă a pretins că una dintre victime, cu care avea o relaţie, ar fi acceptat de bună-voie să se prostitueze.

Românul a pledat nevinovat la trei capete de acuzare de trafic de fiinţe umane, controlul acţiunilor persoanelor implicate în prostituţie şi deschiderea unui bordel pentru câştiguri materiale.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!