Protest cool

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 6 iunie 2016

Londra e buimăcită după protestul românilor, care s-au săturat să li se ia copiii pentru că niște vecini cumsecade au aburit autoritățile cu reclamații fără temei. Momentul a fost, într-adevăr, impresionant. Un adevărat șoc. Dezbaterile despre ieșirea Marii Britanii din UE au fost pur și simplu anulate de subiectul năucitor al protestului românesc. Era și firesc. Miile de like-uri primite pe pagina de Facebook a ziarului nostru arătau că, inevitabil, explozia va trece din virtual în real. Că războiul lumilor va începe negreșit și că roboții justiției engleze și-o vor lua pe coajă și se vor muta pe altă planetă. Și de această dată conaționalii noștri au dovedit unitate și forță. S-au adunat aproape treizeci de oameni. Mulțimea lor a covârșit forțele de ordine, provocând panică. Metrourile s-au oprit, zborurile au fost anulate. Ceața londoneză s-a ridicat. Până și ploaia, nedumerită, a stat pentru o vreme. Impactul a fost feroce, iar încleștarea ar fi putut dura zile, săptămâni, dacă nu chiar luni în șir. Noroc că, după vreo jumătate de oră, cei treizeci s-au gândit să nu ucidă definitiv monstrul și au luat-o agale spre casă, oprindu-se, eventual, să se răcorească la o bere. De acum încolo e limpede că mecanismul englez de sancționare a părinților români nu va mai funcționa. Ne-am spus cuvântul și asta e suficient. Poate că așa ar fi prezentat Orson Welles povestea marelui protest românesc. De altfel, romanul lui despre războiul lumilor, transmis la radio, a înnebunit America, provocând chiar părăsirea locuințelor și golirea orașelor.

În cazul românașilor noștri, lucrurile s-au petrecut atât de pașnic încât ai impresia că nu s-au petrecut deloc. „Cauza” copiilor români ne entuziasmează doar virtual. Preferăm să ne vărsăm lacrimile pe tastatură decât să avem o atitudine în realitate. Dar asta nu e o noutate. Niciun protest românesc la Londra, din cele desfășurate din 2006 încoace, n-a adunat mai mult de două sute de oameni. Unul singur, în cazul Bodnariu, a adunat o mie cinci sute de români, care nu s-ar fi adunat singuri dacă nu intervenea Biserica pe post de organizator. Această realitate spune mult despre coeziunea din interiorul comunităților românești. Invidioși pe imigranții maghiari, polonezi, sârbi sau bulgari, nu reușim să ne mobilizăm pentru nicio cauză. Ne unește dorința de a ne realiza în străinătate, dar nu și ideea că putem schimba ceva fiind împreună. Le cerem instituțiilor statului român să se implice în mod hotărât și agresiv, dar nu participăm cu nimic la această implicare. Dar, Doamne ferește, nu suntem indiferenți. Dimpotrivă. Suntem cool.

Autor articol: Radu Ciobotea
Etichete: , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!