Protest românesc la Londra, la Ambasada Norvegiei!

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 4 ianuarie 2016

copil_plangand7

Comunitatea românească din Londra reacționează în cazul familiei Bodnariu din Norvegia și organizează un protest pe data de 8 ianuarie. La protest sunt așteptați românii solidari cu această familie, care trăiește o dramă cumplită după ce statul norvegian a decis să „confiște” toți cei cinci copii ai familiei cu vârste între 3 luni și 9 ani.

Protestul este anunțat să înceapă la ora 10.45 în fața ambasadei norvegiene.

—————————————

„Acest protest are ca scop determinarea autorităților norvegiene de a restitui cei cinci copii luați în custodie de la familia Bodnariu. Marius și Ruth Bodnariu sunt o familie mixtă româno-norvegiană, care locuiește în Norvegia de 10 ani. Familia are 5 copii: Eliana (9 ani), Naomi (7 ani), Matei (5 ani), Ioan (2 ani) și Ezekiel (4 luni). În data de 16 noiembrie 2015, statul norvegian, prin instituția de protecție a copilului, Barnevernet, le-a confiscat copiii și i-a dat în plasament în trei familii diferite, fără o anchetă socială prealabilă și fără o anchetă psihosocială și emoțională a copiilor. La acest moment, copiii sunt ținuți nejustificat în trei familii surogat, în două orașe diferite la distanțe de 3,5 ore de casa parintească. Copiii spun că le este dor sa-și vadă părinții și să se întoarcă acasă, dar Barnevernet neagă acest lucru. Astfel de metode și atitudini, care nouă ca români ne aduc aminte de totalitarismul comunist, ne determină să acuzăm Barnevernet, implicit statul norvegian de complicitate, de încălcarea flagrantă a drepturilor familiei și a drepturilor omului, de amenințări și intimidări asupra familiei, asupra avocaților care se implică în aceste cazuri (unii dintre ei pierzându-și licența), de tentative de mușamalizare și îngrădirea libertății de exprimare religioasă.

Așadar, vineri, 8 ianuarie 2016 de la ora 10:45 AM, invităm toți conaționalii noștri de bună credință să ni se alăture la acest protest pașnic în fața ambasadei Norvegiei, care este situată în 25 Belgrave Square, London SW1X 8QD.”

Rev. Tiberiu Pop, pastorul bisericii Peniel (Londra)

—————————————

Autor articol: Gelu Irimia


Comentarii

4 pareri la “Protest românesc la Londra, la Ambasada Norvegiei!”

  1. Dorel Muresan Spune:

    Felicit actiuea dumneavoastra !!!!!!
    si incurajez toti Frati Romani sa participe impreuna cu un prieten indiferent de nationalitate care a fost informat si vrea sa ajute.
    Preoti si pastori diaconi bisericilor si lideri locali de orce culoare inclusiv cluburile sportive (romanesti )sa fie in primul rind.
    Doamne ajuta si mult suces!!!!!

  2. Mircea Lubanovici Spune:

    Felicit romanii din diaspora pentru solidaritatea lor cu familia Bodnariu.Romanii din diaspora nu vor inceta protestele pana ce familia Bodnariu nu va fi reintregita.
    Sunt alaturi de romanii din Londra si de pretutindeni!Sustin cauza familiei Bodnariu.
    Protestele oficiale pe care le-am intreprins le gasiti pe situl lubanovici.us

  3. T S P Spune:

    Desi locuiesc de 14 ani in UK lucrez zilnic cu companii nordice si am petrecut f. mult timp pe acele taramuri.

    Nu va mai grabiti sa faceti proteste etc. Norvegienii au un sistem superb de protectia copilului extrem de corect.

    Se pare ca familia Bodnariu fiind penticostali au fost acuzati de „indoctrinare religioasa” si crestinism radical.

    deasemeni cunosc din proprie experienta ca penticostalii pot fi putin pe extrem.

    Ma indoiesc ca autoritatile norvegiene au ajuns la acesta cale fara o ancheta etc.

    dati toate faptele nu numai ca o familie de romani a ramas fara copii …

    spuneti de ce li s-au luat copiii, religia penticostala, trecut etc.

  4. john Spune:

    in norvegia asta e o industrie de 25 de ani fara nici un control din partea statului,barnevernetul are un buget anual de 1 miliard de euro,plateste la cei ce iay in adoptie aprox.40000 euro pe an de copil,+bani de vacanta in fiecare an,timp liber de la lucru+bani pentru a cumpara a doua masina,sau bani pentru renovarea casei+drept la pensie.daca adaugi la asta lunga lista de impotenti sau persoane care nu pot sa aiba copii biologici,iti dai seama de ce anual 12000 copii sunt luati de la familii,sa nu mai vorbim de grupari puternice de pedofili si asa mai departe,e o mafie care ia copiii siii vinde la ,,licitatii internationale care se numesc,,adoptii internationale,,

Spune-ti si tu parerea!