Pușcaș părăsește Inter

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 1 mai 2015

579 puscasGeorge Pușcaș va părăsi sigur Inter în sezonul viitor. În ciuda faptului că Mancini are mare încredere în el, oficialii lui Inter par a fi deciși să îl împrumute pe român pentru a avea ocazia să crească, sau cel puțin asta anunță presa din Italia.

Considerat marea speranță a fotbalului românesc, la 19 ani, Pușcaș a debutat în acest sezon pentru una dintre cele mai importante formații din lume, Inter Milano. Debutul său a fost legat și de situația în care se află trupa de pe Meazza, aflată într-o criză evidentă, dar faptul că românul a jucat pentru prima echipă la o vârstă atât de mică va rămâne în statistică. În ciuda acestui fapt, pentru campionatul viitor, lui Pușcaș i se va oferi prilejul să strălucească pentru o altă trupă, unde să joace poate mult mai constant și să adune experiență. Genoa, Atalanta, Udinese, Bayer Leverkusen și Frankfurt și-au manifestat deja interesul pentru serviciile sale, dar șefii fostei câștigătoare Champions League s-au decis să îl împrumute la Sampdoria.

Cele două părți au purtat în ultimele zile discuții în privința a trei jucători de perspectivă ai lui Inter, adică Pușcaș, Gnoukouri și Bonazzoli,  iar transferul lor sub comanda lui Sinișa Mihajlovic devine acum doar o chestiune de timp.

„Inter și Sampdoria s-au întâlnit pentru a discuta viitorul tinerilor interiști”, spune inter-news.it, pentru ca apoi să discute pe larg despre strategia președintelui Thorir în ceea ce îi privește pe cei trei tineri deja menționați. Aceeași sursă spune că ei reprezintă viitorul Interului, dar și că mai au nevoie de experiență înainte de a forma scheletul formației din nordul Italiei.

Împrumutul lui Pușcaș nu trebuie sub nicio formă văzut ca un semn de neîncredere. Ba din contră, managerii lui Inter au refuzat o ofertă de la Arsenal, echipă unde Wenger promovează mereu tineri, de 3,5 milioane de euro pentru român, dovadă că acesta se bucură de aprecierea tuturor. Italienii consideră însă că George are nevoie de un sezon în care să evolueze constant, înainte de a conduce ofensiva nerazzurră, așa că au preferat să-l păstreze în Italia.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!