Radhu cucerește Mexicul

Articol publicat in sectiunea Monden pe data 15 mai 2016

Radhu_articol Mexic

Radhu, artistul român care cântă stilul muzical cumbia, a fost remarcat de producătorii mexicani. În curând va lansa o piesă în colaborare cu aceștia, cu care își propune să cucerească topurile din America Latină.

Radhu, singurul cântăreț român care a îmbrățișat cumbia, gen muzical originar de pe coasta caraibă a Columbiei, găsit și în Panama și răspândit în țări hispanofone precum Argentina, Mexic și Peru, a fost remarcat de producătorii mexicani și foarte curând va lansa și prima piesă în colaborare cu aceștia.

Astfel, după Inna, Radhu e al doilea român care cucerește piața muzicală din Mexic:

—————————————

„Artista noastră e foarte iubită în Mexic. În interviurile pe care le-am acordat presei de acolo, am fost întrebat de INNA. Până în prezent n-am cunoscut-o, însă sper să ne întâlnim în concerte, poate chiar în Mexic.”

Radhu, declarație pentru ziarulring.ro

—————————————

Muzica lui Radhu a fost descoperită de câțiva actori de telenovele și la scurt timp a fost contactat de reporterii „Televisa”, fiind acum intens promovat în cele mai importante publicații din Mexic și din America Latină („El Sol de Mexico”, „Playboy Mexico”, „El Grafico”, „Terra Mexico”, „20 Minutos”). Mai mult, în această toamnă, Radhu e așteptat în Mexic, unde va participa la câteva emisiuni și va susține câteva concerte.

Piesele cumbia cântate de Radhu se bucură deja de succes în Mexic, fanii fredonând piesa „Quimera”. În curând va lansa atât pe piața muzicală din România, cât și pe cea mexicană o nouă piesă în colaborare cu un important producător mexican, Hugo Perez (care lucrează cu sora Thaliei, Laura Zapata).

—————————————

Radhu_Mexic

„M-am bucurat că am fost contactat de producătorii mexicani și promit o piesă ce va cuceri și inimile românilor. Odată cu vizita mea în Mexic, voi filma și un videoclip al piesei pe care o voi lansa foarte curând în România.”

Radhu

—————————————

Autor articol: Bianca Radulescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!