Rădoi pleacă

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 29 mai 2014

536 mirel radoibbbbMirel Rădoi şi-a încheiat înțelegerea cu Al Ain, iar presa din Arabia Saudită anunţă că nu va mai continua să joace la actualul său club. Din primele declaraţii, se pare că jucătorul de 33 de ani nu ia în calcul o revenire în fotbalul românesc, fiind dispus să continue în zona Golfului, acolo unde are mai multe oferte valoroase în acest moment.

„Am primit o ofertă de prelungire a contractului de la Al Ain, dar mai am şi oferte de la câteva echipe din Golf”, a spus fostul căpitan al echipei din Ghencea.

Respectiva declaraţie vine în contradicţie cu ceea ce declara fostul căpitan al Stelei în urmă cu câteva zile în presa arabă. Jucătorul român a spus atunci că nu a primit vreo ofertă din partea oficialilor de la Al Ain pentru prelungirea contractului.

„Binenţeles, Al Ain a fost prima mea opţiune, dar am aşteptat 7 luni şi nu mi-au făcut nicio ofertă. Nu e vina mea”, spunea Mirel Rădoi pentru cei de la Zawya. În aceeaşi situaţie cu fotbalistul român se află şi australianul Alex Brosque, căruia clubul nu i-a propus reînnoirea contractului.

În acest sezon, Al Ain a câştigat Cupa Preşedintelui, după ce a învins-o pe rivala Al Alhi în finală.

Mirel Rădoi joacă la Al Ain din 2011. A evoluat în 52 de partide în campionat pentru echipa din Emirate şi a marcat două goluri. A cucerit, de asemenea, două titluri de campion cu Al Ain, o Supercupă a Emiratelor şi o Cupă a Preşedintelui.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!