Răducan, spre Viitorul

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 5 iunie 2014

537 narcis raducanAflat până de curând pe lista Stelei, acolo unde era dorit alături de Gâlcă, Narcis Răducan nu a ajuns în cele din urmă la o înţelegere cu echipa campioană. Directorul sportiv al Oţelului va face o ultimă încercare de a găsi o soluţie care să salveze echipa din Galați, iar dacă lucrurile se vor complica și mai tare ar putea ajunge la Viitorul Constanța/Voluntari/Chiajna.

Narcis spune că este atras de proiectul de la Viitorul şi mai spune că şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, i-ar fi făcut o ofertă.

„Despre oferte, recunosc, nu este niciun secret, am vorbit cu Gică Hagi şi trebuie să vă spun că la FC Viitorul este un proiect impresionant. Nu aleg banii şi gloria, ci ceva ce mă poate ajuta în cariera de conducător. Dacă nu vom găsi banii necesari la Oţelul săptămâna aceasta, atunci aş alege cu mare plăcere proiectul Hagi.

Hagi are tot ce-ţi doreşti pentru a performa. Are un lot foarte bun, resurse multe la Academie, apoi este brandul Hagi, dacă nu primul din România, măcar în primele trei, protecţie financiară, şi toate aceste aspecte fac ca echipa FC Viitorul să fie pe primul loc din punct de vedere al atractivităţii pentru un conducător de club”, a mai spus Narcis Răducan,

„Am o întâlnire miercuri cu patronul echipei şi suntem cu toţii pe jar”, a mai anunțat el și data la care se va decide ce va face în viitor.

Și Costel Gâlcă a fost la un pas de Viitorul lui Hagi, însă el a ales o ofertă mult mai tentantă, aceea de a Stelei, cu care va juca în preliminariile Ligii Campionilor.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!