Rapid, ofertă separată

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 7 august 2015

moraruAcţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat că are două propuneri de vânzare a drepturilor TV pentru partidele de pe Giuleşti din Liga a II-a, dar speră ca soluţia FRF, adică licitaţia alături de celelalte cluburi, să se ridice la nivelul ofertelor actuale.

“Soluţia federaţiei să se vândă la pachet drepturile TV printr-o licitaţie este bună. Sunt convins că se poate ridica nivelul Ligii a II-a prin această soluţie. Noi avem deja două oferte de vânzare şi nu vrem să coborâm sub aceste două oferte. Asta pentru că noi suntem în insolvenţă şi alegerea altei soluţii mai puţin avantajoasă poate să nu fie aprobată de administratorul judiciar”, a spus Moraru.

El a anunțat că în următoarele zile va lua o decizie dacă gruparea Rapid va negocia singură sau la pachet, alături de celelate cluburi din Liga a II-a, vânzarea drepturilor TV.

“Noi ne gândim şi o să luăm o decizie în 2-3 zile. O să comunicăm decizia şi la federaţie. Este clar că Rapid are alte posibilităţi în Liga a II-a, singură ar putea să fie avantajată la aceste negocieri. Dar noi chiar ne dorim să se ridice nivelul în Liga a II-a, şi dacă se apropie de cele două oferte atunci o să acceptăm”, a precizat Moraru.

Preşedintele Răzvan Burleanu le-a propus cluburilor din eşalonul secund ca FRF să organizeze licitaţia pentru vânzarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga a II-a.

“Aproape în totalitate membrii cluburilor prezenţi azi au spus că e în regulă ca licitaţia de vânzare a drepturilor TV ale meciurilor din Liga a II-a să fie organizată de FRF. Şi implicit ca drepturile TV să fie cedate federaţiei. Şi bineîneţeles, federaţia îşi oferă doar suportul pentru organizarea licitaţiei, fără să fie interesată de nici un comision sau altceava”, afirma atunci preşedintele FRF.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!