Raport pentru incidentele naționaliste

Articol publicat in sectiunea Sporturi pe data 22 ianuarie 2016

613 lipaMinistrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, i-a cerut secretarului de stat Carmen Tocală un raport detaliat cu privire la incidentele de la intonarea imnului naţional la meciurile dintre Sepsi Sfântu Gheorghe-Universitatea Cluj şi Rapid – Sepsi, din Liga Naţională feminină de baschet.

„În urma incidentelor create cu ocazia intonării Imnului Naţional al României, la meciurile dintre Sepsi Sf. Gheorghe şi Universitatea Cluj, respectiv cel dintre echipele Rapid Bucureşti şi Sepsi Sf.Gheorghe, în cadrul Ligii Naţionale de Baschet Feminin, Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, i-a cerut secretarului de stat Carmen Tocală, prezentarea unui raport detaliat, până marţi 19 ianuarie, privind împrejurările în care acestea s-au produs”, se arată într-un comunicat al MTS.

MTS a trimis o notificare federaţiilor naţionale, în care le avertiza pe acestea că, potrivit legii, intonarea imnului naţional se face doar înaintea „competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care este reprezentată România”. Această notificare a fost făcută după un incident petrecut pe 5 ianuarie la Sfântu Gheorghe, la meciul de baschet feminin Sepsi-U Cluj. Antrenorul bosniac al Universităţii Cluj, Dragan Petricevici, a declarat după meci că el şi echipa lui au fost înjuraţi tot timpul, pentru că după intonarea imnului României şi-a trimis jucătoarele la încălzire, în timp ce formaţia gazdă cânta împreună cu galeria proprie „imnul Ţinutului Secuiesc”.

Elisabeta Lipă a declarat pe pagina proprie de Facebook că legislaţia nu permite intonarea imnului naţional înaintea competiţiilor interne, astfel că FR Baschet a încălcat legea când a introdus în propriul regulament obligativitatea intonării acestuia înaintea meciurilor din ligile naţionale. „Nu ştiu dacă e relevant, dar nu mi s-a cântat niciodată Imnul la vreo competiţie naţională şi am caştigat 25 de titluri de campioană naţională în carieră. Nici în deschiderea meciurilor din capionatul intern, la fotbal, handbal, volei, rugby, polo şi alte discipline NU se intonează Imnul Naţional deoarece nu este permis de legislaţia în vigoare în România. Nu am făcut altceva decât să respect şi să aplic Legea în România în spiritul Constituţiei pe care am jurat la Învestire, în onoranta funcţie de ministru”, a scris Lipă.

După întâlnirea de la Sfântu Gheorghe, FR Baschet a anunţat, în urma studierii rapoartelor observatorului şi arbitrilor meciului feminin dintre Sepsi şi U Cluj, că regulamentele federaţiei nu au fost încălcate la acea partidă.

Incidente s-au înregistrat şi la meciul dintre Rapid şi Sepsi, disputat pe 9 ianuarie la Bucureşti. Fanii giuleşteni au vrut să protesteze faţă de echipa oaspete, dar au ajuns să se certe între ei. „În timpul partidei a izbucnit un incident între două facţiuni ale galeriei rapidiste. Jandarmii au intervenit la timp, au înăbuşit conflictul şi au scos în afara sălii aproximativ 40 de suporteri pentru a fi legitimaţi şi identificaţi în urma vizionării probelor video”, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache. La meci asistau aproximativ 300 de suporteri, iar după incidente o mare parte a galeriei rapidiste a părăsit sala, rămânând 70 de persoane. Fanii au avut pentru foarte scurt timp afişat un banner cu mesajul: „Ţinutul secuiesc nu există”. De asemenea, suporterii rapidişti au avut câteva scandări jignitoare la adresa formaţiei oaspete.

Suporterii în cauză sunt aceiaşi care sunt prezenţi de obicei la meciurile echipei de fotbal Rapid.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!