Rasele de sus si rasele de jos

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 7 martie 2010

Nu mai traim demult in spatii nationale, etans securizate impotriva oricaror interferente. De fapt, nici nu cred ca am trait (noi, oamenii) vreodata in acest fel. Doar ne inchipuim ca am trait astfel, in

perioade negre, in care ignoranta, fanatismul si lenea de a ramane oameni intregi ne-au facut sa incurcam istoriile. Suntem adeseori nationalisti, sau chiar rasisti, dar asta dureaza cateva secunde, aproape ca nici nu ne dam seama.. Franam brusc, vedem ca soferul din fata noastra e negru si scrasnim: „Ai dracu’ negri, nici sa conduceti nu stiti!” In realitate, n-avem nimic cu negrii si probabil ca si ei conduc la fel de bine sau de prost ca noi. Vedem un asiatic sau un rrom sau un neozeelandez (dar cum ii putem deosebi, oare, pe neozeelandezi?, Dar pe olandezii din Africa de Sud? Dar pe australieni?) trecand pe rosu si zicem „al naibii asiatic, parca crapa daca trecea pe verde!” Nici nu stim ce fel de asiatic ar fi, deja detaliile nu mai conteaza, chiar daca, intre asiatici, probabil ca rasismul devine nationalism si se poate spune „chinezu asta, daca era japonez, putea fi mai destept”, chiar daca, in fond, era vorba de un coreean; mai departe, un coreean din Coreea de Sud se poate simti infinit superior unuia din Coreea de Nord, si viceversa. Ca sa nu vorbim de banatenii care se simt infinit superiori oltenilor, care se simt infinit superiori moldovenilor, care nici nu se compara cu ardelenii, care ii privesc de sus pe bucuresteni, situatie in fata careia un african ar transpira abundent fiindca n-ar pricepe care e diferenta intre un roman si un canadian, daramite pe cea dintre un ardelean de la Vintu de Jos si unul de la Vintu de Sus, care, pe motive de rasism, nu se inteleg la pretul palincii.

E o morala in aceasta amestecatura de situatii, natii, rase si culori. Cu cat privim lucrurile mai de sus, cu atat ne apar mai aberante. De la regionalism la nationalism si de aici la rasism nu e decat o insiruire de absurditati care ni se par firesti doar daca suntem tristi, prostanaci, ametiti sau intr-o ureche. Suntem mai mult prostanaci in acele momente, odata ce fanatismul se naste din ignoranta, iar ignoranta e termenul nobil pentru prostia absoluta.

Exista, in ziarul nostru de azi, povesti interesante despre diferentele provocate de culoarea pielii, despre intoleranta pe care o manifestam noi, romanii, fata de alte rase, considerate (cum altfel?) inferioare. Evident, nu suntem niste sfinti. Avem pacatele noastre. Dar reactiile noastre fata de „ceilalti” nu fac parte din fiinta noastra, ci din toxinele emanate de dogmatismul, propaganda, batalia de imagine si cantitatea de abjectie care definesc timpul prezent. Nu e, totusi, un drum fara intoarcere. Descoperim, uneori, siderati, ca Vintul de Sus nu e deloc mai sus decat Vintul de Jos.

Autor articol: Radu Ciobotea

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!