Raț se simte bine la Rayo Vallecano

Articol publicat in sectiunea Stranieri pe data 31 martie 2014

528 razvan rat

Plecat în iarna care a trecut de la West Ham, Răzvan Raţ este mulțumit de alegerea pe care a făcut-o. Rayo Vallecano a adunat trei victorii consecutive şi a ieşit din zona retrogradării, cel puțin pe moment. Raţ crede că stilul din Spania i se potrivește. „Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar Rayo a început să aibă rezultate de la venirea mea”, spune el.

„Cred că m-am adaptat destul de bine. Nu ştiu dacă e o coincidenţă, dar odată cu venirea mea am început să avem rezultate bune. Am câştigat puncte la care nu speram, ne-am mai revenit. Fotbalul din Spania este unul care mi se potriveşte, iar eu mă bucur că am venit aici. În Spania mi se pare că stilul de joc şi ceea ce joacă Rayo mi se potrivesc. Antrenorul mi se potriveşte, este cam ceea ce am jucat eu la Şahtior. Lui Rayo îi place să aibă mingea, să paseze, fără mingi lungi. Cred că m-am adaptat foarte rapid şi datorită acestor lucruri”, a declarat Raţ.

„La meciurile oficiale, presiunea este alta faţă de meciurile amicale. Asta ar fi una dintre explicaţiile rezultatelor diferite ale naţionalei între meciurile oficiale şi cele amicale. Ar fi bine să pot juca la încă un turneu final şi apoi să mă retrag de la naţională. Îmi propun să joc în fotbalul mare până mai târziu, dar nu ştiu ceea ce se va întâmpla. Nu ştiu nici ce voi face după ce mă voi retrage. Cu Rayo am contract până în vară, sper să pot rămâne în fotbalul mare şi după acest contract. Dacă aş avea de ales, aş alege să mă retrag de la o echipă din Ucraina, decât de la una din România”, a mai spus Raț.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!