Răul de mișcare: primul ajutor

Articol publicat in sectiunea Sănătate pe data 10 iunie 2016

Cred că îţi este foarte cunoscută această senzaţie de rău care apare din senin când călătoreşti cu un mijloc de transport: o ameţeală urmată de transpiraţie rece, paloare, greaţă şi vărsături, iar dacă ne gândim că deplasările cu maşina implică şi câteva curbe, atunci setul simptomelor poate să fie complet.

La unele persoane persistă ameţeala şi uşoara senzaţie de vomă, iar dacă respiraţia este controlată şi iau o gură de aer, totul revine la normal.

De regulă, răul de mişcare dispare de îndată ce cobori din mijlocul de transport. Trebuie să ţii minte că pe măsură ce deplasările sunt mai dese, organismul se adaptează la senzaţia de mişcare.

Există câteva sfaturi de care trebuie să ţii cont dacă te confrunţi cu răul de mişcare. În primul rând, trebuie să îţi planifici din timp călătoria şi să rezervi un loc în care mişcarea este mai atenuată:

  • dacă vrei să călătoreşti cu vaporul, rezervă o cabină în faţa sau la mijlocul vasului;
  • dacă vrei să călătoreşti cu avionul, rezervă-ţi un loc lângă aripa avionului;
  • dacă vrei să te deplasezi cu trenul, cel mai indicat este să-ţi rezervi un loc în primul vagon, la fereastră, cu faţa în direcţia de mers a trenului;
  • dacă plănuieşti o călătorie cu maşina, aşează-te pe scaunul din dreapta şoferului.

Dacă ai întâmpinat până acum senzaţia de rău de mişcare…

  1. Concentrează-te asupra unui punct îndepărtat din peisaj şi nu citi nimic;
  2. Încearcă să ţii capul cât mai nemişcat şi sprijinit pe tetieră;
  3. Stai departe de fumul de ţigară;
  4. Evită alimentele condimentate, grase şi alcoolul;
  5. Nu exagera cu mâncarea înainte sau în timpul călătoriei;
  6. Ia antihistaminice: Meclazin (Emetostop), Cyclizine (Marezine), Dramamina şi respectă indicaţiile de administrare;
  7. Plasturele adeziv Transderm Scop îl poţi aplica în spatele urechii, însă înainte de aplicare trebuie să discuţi cu medicul tău despre această posibilitate, deoarece prezintă anumite contraindicaţii: nu este recomandat persoanelor cu astm bronşic, cu glaucom sau retenţie urinară.

Cum poti controla senzaţia de rău?

  • o gură de aer curat;
  • biscuiţi săraţi;
  • apă minerală sau tonică;
  • poziţia fixă a capului;
  • medicamente recomandate de medic;
  • poziţia întinsă a corpului.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!