Răzvan Lucescu a preluat Petrolul Ploiești

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 17 martie 2014

526 razvan lucescuRăzvan Lucescu revine în fotbalul românesc după 2 ani de exil. Performanţa din 2006 cu Rapid (sfert de finală în Cupa UEFA) n-a fost de ajuns pentru a-l menţine motivat în anii următori. Entuziasm a avut, când a fost numit selecţioner, dar criticile şi presiunea de pe margine l-au făcut să-şi dorească să plece şi să antreneze în străinătate. Oferta celor de la El Jaish a fost acceptată cu braţele deschise în martie 2012. Salariul, 1 milion de dolari pe an.   

A rezistat în Qatar un an şi jumătate, timp în care s-a izolat de România. În primul an s-a clasat pe locul 3 în campionat şi formaţia sa a fost singura care a jucat pe plan local în finalele tuturor celor patru competiţii de tip Cupă. A câştigat-o pe cea mai importantă dintre ele, Cupa Stelelor, pe care o câștigase şi Olăroiu, înaintea sa.

În al doilea sezon la El Jaish, Răzvan Lucescu a avut un start prfect în campionat, şapte victorii şi trei rezultate de egalitate în primele 10 etape, dar s-a întâmplat ceva din etapa a 11-a, când formaţia a început să piardă. Patru jocuri la rând, trei pe teren propriu. Echipa se afla la 4 puncte de liderul Lekhwiya. În ianuarie i-a fost reziliat contractul. El Jaish şi-a revenit dintr-o dată după plecarea sa, reuşind şapte victorii consecutive. Ciudat.

Din ianuarie şi până când a acceptat să preia pe Petrolul, Lucescu a încercat să decidă dacă e bine să revină acasă. “Răzvan a plecat din România pentru că au fost multe atacuri, multe insulte. Nu exclud să se întoarcă în ţară, dar ştiu că el are perspective bune din Franţa şi Italia. Antrenorii români sunt din ce în ce mai apreciaţi în străinătate”, a declarat tatăl său despre problemele sale.

Răzvan Lucescu se întoarce în Liga 1 la câteva zile după condamnările din Dosarul Transferurilor. Fraţii Ioan şi Victor Becali au fost cei mai vehemenţi contestatari ai săi în perioada în care a antrenat echipa naţională a României, iar acum Răzvan preia Petrolul Ploiești, rămasă fără antrenor după plecarea lui Cosmin Contra.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!