Recondiționează camerele studenților și apartamentele englezilor care trăiesc din beneficii

Articol publicat in sectiunea Articole recente, Muncă, Poveşti româneşti pe data 28 decembrie 2016

uk_constructii_reparatii

O cameră pentru un student care vrea să învețe carte în inima Londrei are de toate. Și dormitor, și birou, și bucătărie, și baie. Doar că toate acestea sunt concentrate într-un spațiu destul de restrâns. Mai exact, o cameră nu are mai mult de cinci metri lungime și trei lățime. Exact cât un dormitor normal, numai că funcționează și arată ca o garsonieră, ne povestește Silviu, un român în vârstă de 36 de ani care lucrează de doi ani de zile pentru o companie ce recondiționează camerele căminelor studențești și locuințele oferite de Council.

Silviu spune că „practic, dormi cu capul la un metru de aragaz, dușul este construit pe colț, iar întreaga baie nu ocupă mai mult de un metru și jumătate.” Cât despre locuințele sociale pe care le recondiționează, acestea sunt la fel de „înghesuite”, ne povestește românul, care, totuși, este de părere că o familie cu doi copii ar putea trăi liniștită într-un astfel de apartament. Mai ales că… totul este gratuit.

—————————————

Recondiționarea locuințelor sociale

 

„În urmă cu un an de zile, am lucrat la câteva blocuri de Council, unde locuiau în mare parte englezi. Erau și oameni din Africa, Jamaica… însă nu am văzut niciun român. M-a șocat, în primul rând, condițiile în care locuiau acei oameni. O mizerie cruntă. Noi trebuia să le schimbăm bucătăriile. Am dat de un englez care locuia în apartament cu câinele său. Era un miros atât de îngrozitor încât nu am putut intra. Când treceau pe lângă mine nu știam cine miroase așa urât… el sau câinele. Nu pot descrie ce era acolo. Pe lângă faptul că statul îi oferise o casă, plus bani, el stătea de dimineață până seara în fața blocului… și bea bere. Pe asta își cheltuia banii, și pe țigări. Erau și alte familii cu câte trei-patru copii. De dimineață până seara, cât am lucrat acolo, nu le-am auzit pe acele femei decât vorbind despre coafor și unghii. Nimeni nu făcea curat în apartamente. Fiecare locuință avea câte un miros propriu… groaznic.”

Silviu, 36 de ani

—————————————

 

Meseria, brățară de aur

Silviu a ajuns în Anglia în urmă cu aproape trei ani de zile. Meseriaș din fire, priceput, cu talent și perfecționist, a reușit în câteva luni de zile de la venirea sa în Marea Britanie să se facă remarcat la locul de muncă. Pe atunci, doar un șantier din Londra, unde lucra ca și labourer. Românul în vârstă de 36 de ani din județul Vrancea a fost rapid promovat.

„Făceam de toate în site-ul acela. Căram, descărcam, măturam, ajutam electricienii, le întindeam firele, ajutam fixerii, le țineam plăcile. Pot spune că am furat meserie de la fiecare, chiar am învățat multe lucruri, cu toate că eu mă consideram meseriaș. Niciodată nu am chemat un specialist la mine acasă să repare sau mă ajute. Eu am pus gresia, faianța, eu reparam siguranțele la tablourile electrice din blocul unde locuiam în România, desfundam calorifere… în orice mă pricepeam. Supervisorul meu de la acea vreme m-a văzut așa pus pe treabă și dornic de mai mult și mi-a dat de montat niște rafturi. Era o clădire unde urmau să se mute mai multe companii. Și așa am început să pun cam în fiecare încăpere în jur de nouă rafturi. Nu era nimic ieșit din comun și nu era nevoie de prea multă pricepere să montezi niște rafturi, însă după câteva zile, șeful mi-a spus că vrea să fac… snagging. Nici nu am știut ce înseamnă. A trebuit să întreb în stânga și în dreapta și așa am aflat că, de fapt, voia ca eu să îi verific pe ceilalți. Un fel de verificare. Unde nu era ceva bine, să repar, să ajustez sau să modific. Și așa am ajuns în câteva zile un fel de șef mai mic. Supervisorului meu îi plăcea cum lucrez. Organizat și curat. Le spunea mereu colegilor mei că pe acolo pe unde pun eu mâna… se vede. Când a plecat de la compania aceea, pentru că primise o ofertă de la o altă companie care lucra cu Council-ul, m-a luat și pe mine. Și așa, de mai bine de doi ani de zile, am rămas în aceeași firmă. Practic, ne ocupăm de căminele studențești și de locuințele sociale. Le recondiționăm. Și în trecut, dar și în prezent, sunt foarte multe proiecte. Statul vrea să recondiționeze toate aceste blocuri”, ne povestește Silviu despre cum a început să lucreze în cămine și în apartamentele sociale.

—————————————

Dac-ar trăi românii pe beneficii

 

„Se spune că românii trăiesc pe beneficii, numai că eu, de doi ani de zile, de când compania pentru care lucrez are proiecte de renovare a locuințelor sociale din Londra, nu am întâlnit niciun român. Majoritatea sunt chiar englezi. Mă gândeam de multe ori că dacă primea o familie de români amărâți, care se chinuie prin chirii cu alții în casă, un apartament cu două camere într-unul din blocurile acelea unde nu se plătea chirie, trăia liniștită. Nu erau mari apartamentele, dar pentru o familie cu doi copii era o casă unde puteau să aibă o viață decentă. Numai că românii nu primesc locuințe sociale, deși le-ar îngriji ca pe propriile case… apartamentele se dau la cei care nu își dau niciun interes….”

Silviu, 36 de ani

—————————————

 

Camere mici pline de asiatici

De curând, Silviu a început un nou proiect în centrul Londrei, unde se ocupă, alături de colegii lui, de recondiționarea a șase blocuri unde locuiesc studenți.

„Sunt mai multe cămine studențești. Noi schimbăm absolut tot ce este în interiorul camerelor. Montăm bucătării, alții schimbă parchetul. Care, de fapt, este linoleum, numai că imită atât de bine parchetul, încât a trebuit să îl ating și să mă uit un pic ca să mă conving că este linoleum. Camerele sunt foarte mici. Totul este înghesuit pe câțiva metri. Cred că o cameră pentru un cuplu, pentru că pot locui și câte doi studenți, are în jur de cinci metri lungime și trei lățime. Imaginați-vă un dormitor normal, nici prea mare, nici prea mic, transformat într-o garsonieră. Cu baie, bucătărie, un birou și un pat. Practic, dormi cu capul la un metru de aragaz. Nu este o bucătărie mare unde să gătești, ci doar să încălzești ceva. Un sfert dintr-un perete ocupă bucătăria. Are un cuptor cu microunde, un frigider mic, o plită cu două ochiuri și un dulap. Baia este și aceasta destul de mică. Ocupă cam un metru și jumătate sau doi. Bucătăria și baia sunt despărțite de locul unde este patul și biroul de o arcadă. Nu există ușă care să delimiteze spațiile. Totul este într-o cameră”, ne povestește românul.

—————————————

„Văd foarte mulți studenți asiatici. De fapt, majoritatea sunt asiatici. Unii acum își preiau camerele, alții le predau. Este un du-te-vino continuu acolo. Nu știi cine pleacă și cine vine. Nu știu ce fel de cursuri fac, dar, din ce văd, unii încep, alții le termină.”

Silviu, 36 de ani

—————————————

Autor articol: Anamaria Sandra

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!