Recorduri ale corpului uman

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 17 octombrie 2014

Recorduri ale corpului uman_colaj1

S-au născut altfel decât ceilalţi, sau doar au perseverat, s-au ambiţionat şi au împins la limită abilităţile uimitoare ale corpului uman. Oamenii au fost fascinaţi dintotdeauna de „ciudaţi”, de semeni ai lor care le seamănă şi nu prea, pentru că ei pot face lucruri aparent imposibile sau pentru că, pur şi simplu, arată diferit, scrie descopera.ro, care trece în revistă câteva recorduri ale corpului uman.

Dacă în Evul Mediu locul acestor oameni era la circ, acum ei sunt admiraţi şi recompensaţi pentru calităţile lor surprinzătoare. Recordurile lor continuă să fascineze, iar televiziunea şi internetul i-au făcut celebri în întreaga lume.

Pentru ca performanţele lor să nu fie uitate în timp şi să fie recunoscute oficial, ele au fost înscrise în Cartea Recordurilor, registru în care orice „ciudat” speră să ajungă, adaugă sursa citată.

Două recorduri pentru contorsioniste

Un exemplu demn de a fi menţionat este Iona Oyungerel Luvsandorj, o tânără contorsionistă din Mongolia, care a stabilit un record uimitor. Pe 18 aprilie 2009, ea a devenit persoana care a stat cel mai mult timp în dificila poziţie Marinelli Bend, care presupune plierea corpului astfel încât fesele să fie sprijinite pe cap, iar picioarele înclinate peste cap. Totul în timp ce întreaga greutate a corpului este susţinută doar în dinţi, cu ajutorul unui suport special. Iona a rezistat în această poziţie timp de 50 de secunde.

Recordul a fost atins în timpul spectacolului Lo Show Dei Record, care a avut loc la Milano, Italia. Anterior, recordul pentru menţinerea acestei poziţii era de 33 de secunde, performanţă atinsă tot de Iona.

Tot contorsionistele sunt vedetele unui alt record, pe care un om obişnuit nu ar fi reuşit niciodată să-l atingă. Trei fete din Noua Zeelandă, Skye Broberg, Nele Siezen şi Jola Siezen, au reuşit să încapă într-o cutie de sticlă care măsura numai 66 x 68 x 55 cm. Ele au rezistat înghesuite, cu trupurile contorsionate la limită, timp de 6 minute şi 13 secunde, recordul fiind înregistrat pe 20 septembrie 2009.

Contorsionistele, chiar dacă trebuie să facă zilnic ore întregi de antrenament pentru a ajunge la performanţă, au din naştere trupul mult mai flexibil decât oamenii obişnuiţi. Astfel, ele îşi pot îndoi, plia şi răsuci trupul în poziţii extreme, care ar duce la fracturi grave în cazul unui corp neantrenat.

Aceste acrobaţii sunt practicate de la vârste fragede, chiar de la 5 ani în Mongolia, ţară în care contorsionismul este considerat o formă de manifestare artistică.

Femeia cu talie „de viespe”

Orice femeie visează să aibă o „talie de viespe”, adică un mijloc suplu, subţire. Moda a fost lansată în secolul al XVI-lea, când femeile au început să poarte corset. În scurt timp însă, rochiile care strângeau talia foarte tare şi comprimau cutia toracică au devenit un adevărat pericol pentru sănătate şi au fost abandonate. Totuşi, chiar şi acum există femei încântate de această veche tehnică de modificare corporală, care le asigură o talie anormal de subţire.

Cathie Jung, din Statele Unite, poreclită Regina Corsetului, este considerată persoana cu talia cea mai subţire din lume, măsurând doar 53 de cm fără corset şi 38,1 cm în corset. Deşi recordul ei este impresionant, medicii avertizează că obsesia pentru corset poate duce la grave probleme de sănătate.

Nicole Florence, medic la spitalul din Springfield, Illinois, spune că hainele care strâng foarte mult talia provoacă probleme intestinale, cum este constipaţia, dar şi pulmonare, putând duce chiar la infecţii respiratorii, pentru că apasă pe aceste organe interne, care sunt comprimate şi nu mai pot funcţiona normal.

Cathie are 1,72 cm înălţime, iar circumferinţa peste şolduri şi peste sâni este de 90 cm, idealul standard pentru manechine. Astfel, talia sare şi mai mult în evidenţă, prin contrastul mare cu restul corpului, care are dimensiuni normale.

Ideea modelării trupului prin corset i-a aparţinut de fapt lui Bob, soţul lui Cathie, care i-a comandat pentru nuntă, în anul 1959, o rochie specială, care să-i micşoreze talia. Pe atunci Cathie avea o talie de 66 cm, iar ideea i-a plăcut foarte mult, adoptând apoi un adevărat program de antrenament pentru subţierea constantă a taliei. Femeia poartă corsetul permanent şi chiar doarme în el. În ciuda avertismentelor primite de la medici, această obsesie n-a împiedicat-o să aibă trei copii perfect sănătoşi.

Recordul anterior în domeniu era deţinut de Ethel Granger, cu o talie care ajunge la doar 33 cm în corset, în anul 1936.

Deşi Cathie este deja în Cartea Recordurilor, ea nu vrea să renunţe şi speră că îşi va putea micşora talia chiar mai mult, „poate încă un centimetru în minus”, pentru a doborî cât mai repede propriul record.

Recorduri ale corpului uman_colajTatuaje şi piercing pe 93% din corp

De la talie de viespe la tatuaje care acoperă aproape întregul trup. Modificările corporale extreme par să fie un domeniu preferat pentru Cartea Recordurilor.

Isobel Varley, din Marea Britanie, este cea mai tatuată bătrână din lume. Ea a început să-şi acopere corpul cu tatuaje când avea peste 40 de ani, iar acum are deja tatuată peste 93% din suprafaţa corpului, din cap până-n picioare.

Totul a început cu un prim tatuaj, moment în care Isobel a descoperit frumuseţea acestor desene şi a decis că trebuie să aibă cât mai multe. Acum, la 60 de ani, ea călătoreşte în jurul lumii pentru a-şi expune în diferite spectacole corpul acoperit de tatuaje. Ultimul desen şi l-a făcut în anul 1997, pe abdomen, unde a ales să aibă imaginea unei familii de tigri. Pe lângă numeroasele tatuaje, Isobel are şi 49 de piercing-uri: 29 în urechi, 2 în nas, câte unul în fiecare sfârc, unul în buric şi 16 în alte locuri.

Datorită experienţei pe care o are în acest domeniu, bătrâna precizează că piercing-urile din sfârcuri sunt cele mai dureroase, dar cele din partea de sus a urechilor se vindecă mult mai greu. În prezent, singurele zone de pe corpul lui Isobel care nu sunt tatuate complet sunt faţa, tălpile, urechile şi palmele.

Unghii lungi de 10 metri

Tot la modificarea trupului s-a gândit şi Melvin Boothe, din Pontiac, Statele Unite, când a decis să nu-şi mai taie niciodată unghiile. Când a murit, în decembrie 2009, el era persoana care avea cele mai lungi unghii din lume. Puse cap la cap, unghiile de la mâinile lui Melvin atingeau aproape 10 metri, iar din cauza lor bărbatul nu a mai putut ieşi din casă în ultima vreme. Recordul a fost înregistrat în mai 2009, cu doar câteva luni înainte de moartea lui Melvin. Fiecare unghie a lui avea între 88 şi 114 cm lungime.

Melvin a fost bun prieten cu Lee Redmond, cea care a deţinut un timp recordul pentru femeia cu unghiile cele mai lungi din lume, record pe care şi l-a pierdut din cauza unui accident de maşină, în februarie 2009. Lee şi-a lăsat unghiile să crească din anul 1978, acestea ajungând în 2009 la lungimea medie de 88 cm fiecare. Deşi a avut această ambiţie de a deveni femeia cu unghiile cele mai lungi din lume, Lee putea să desfăşoare fără mari probleme activităţi casnice normale: făcea curat, îşi tundea nepoţii, conducea maşina şi spăla vasele.

Pentru Lee, care are acum 68 de ani, este imposibil să mai încerce stabilirea unui nou record, pentru că a fost nevoie de 30 de ani ca unghiile ei să ajungă la dimensiunile impresionante din trecut.

Cu toate acestea, ea poartă şi acum unghii foarte lungi, care au aproximativ 10 cm fiecare.

Îşi scoate ochii din orbite la comandă

Kim Goodman deţine un record mondial inedit: ea este persoana care îşi poate scoate ochii din orbite, ori de câte ori doreşte să facă asta, fără să aibă ulterior probleme.

Concentrându-se, ea se poate folosi de muşchii oculari şi astfel ochii îi ies în exterior chiar şi 12 mm.

Kim deţine recordul din noiembrie 2007 şi până acum nimeni nu a reuşit s-o întreacă.

Fascinante sau groteşti, aceste recorduri oficiale arată cât de multe poate îndura corpul uman şi că ar trebui poate să reevaluăm limitele pe care le considerăm posibile atunci când vorbim despre trupul nostru, încheie descopera.ro.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!