Rednic pune condiții la Ploiești

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 24 aprilie 2015

578 rednicMircea Rednic, antrenorul ploieștenilor, a dezvăluit la finalul meciului pierdut cu Viitorul faptul că i-a dorit în iarnă pe Bănel Nicoliță și pe Gicu Grozav, dar transferurile celor doi nu s-au realizat din cauza lentorii managementului de la clubul petrolist. Tehnicianul care și-a prelungit contractul pe încă un an a vorbit despre situația lui Teixeira și Geraldo, aflați în ultimele luni de contract, pe serviciile cărora nu se va mai baza până la finalul sezonului:

„Cei doi se antrenează separat. Sunt jucători pe care eu nu mă mai bazez la anul. Sigur că nu putem uita lucrurile bune făcute de ei, dar le-au făcut înainte de insolvență. În plus, Teixeira și Geraldo sunt la final de contract. Știți foarte bine că au contracte mari. Știți foarte bine că suntem în insolvență. Decât să plătesc două salarii la jucători de 34 de ani, prefer să plătesc la patru jucători. Exemplu Viitorul: jucători tineri, ambițioși, foame de bani. Asta o să fie și Petrolul la anul. Trebuie să ieșim din insolvență cât mai repede.

Prima mea condiție a prelungirii contractului meu a fost implicarea managerială. Din cauza lipsei managementului, mișcările clubului au fost greoaie și s-au pierdut fotbaliști ca Nicoliță și Grozav”, a declarat Rednic.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!