Reghe nu vrea să riște

Articol publicat in sectiunea Fotbal pe data 1 aprilie 2016

regheAntrenorul Stelei Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf îşi doreşte toate cele 3 puncte din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, în etapa a patra din play-off-ul Ligii I, iar un succes o poate duce pe Steaua pe primul loc al clasamentului.

Laurenţiu Reghecampf a dezvăluit problemele pe care le are în lot înaintea meciului de la Severin, cu Pandurii Târgu Jiu.

„Meciul cu Pandurii este important pentru noi, avem această problemă cu unii jucători. Varela nu va fi în lot, pentru că are meci la naţională, iar despre jucătorii români de la echipa naţională, cunoaşteţi situaţia şi nu aş vrea să discutăm foarte mult, că nu e corect. Va fi greu, dar trebuie să se refacă, au 3 zile la dispoziţie. Cred că îşi vor reveni şi vor face un meci bun. Sper să nu avem probleme”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Tehnicianul campioanei Steaua Bucureşti nu ştie dacă atacantul Cirprian Marica va fi titular în partida de la Turnu Severin.

„Despre Marica, vedem cum decurg antrenamentele de săptămâna asta. El a făcut pregătire separată în ultimele zile. Sperăm să fie bine, dar încă o dată, ştiu că se pune presiune, lumea aşteaptă să marcheze, eu v-am spus să aveţi răbdare, să o luăm pas cu pas, o să şi marcheze. Nu vrem să riscăm absolut nimic, pentru că urmează partea a doua a play-off-ului. Decidem mâine, împreună cu stafful, dacă va fi folosit.” a spus Reghecampf.

Şi Pandurii Târgu Jiu are probleme serioase înaintea meciului de mâine seară. Jucătorii lui Edward Iordănescu vor să-şi depună memorii pentru a deveni liberi de contract, iar echipa va fi condusă de pe bancă de preparatorul fizic, Ionuţ Stelescu, după ce atât Iordănescu cât şi secundul Radu Alexandru au fost suspendaţi după incidentele de la Dinamo-Pandurii, din etapa a treia a play-off-ului. Ligii I.

Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu şi Steaua Bucureşti urma să se dispute miercuri seară, de la ora 21.00, la Drobeta Turnu Severin.

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!