Reguli noi în ceea ce priveşte facturile de energie

Articol publicat in sectiunea Utilităţi pe data 18 iulie 2010

Ofgem, regulatorul în domeniul electricităţii, introduce facturile de energie îmbunătăţite şi declaraţiile anuale.

De la 1 iulie, proprietarii vor primi facturi de energie îmbunătăţite şi declaraţii anuale ale consumului, sub noile reguli care intră în vigoare.

Toate facturile la gaz şi electricitate vor include numele exact al tarifului utilizat de consumator, la fel ca şi detalii despre consumul din anul trecut şi indicaţii referitoare la ceea ce este de aşteptat să consume acesta în anul următor, pe baza consumului actual şi preţurilor curente.

O declaraţie anuală separată va include detaliile oricărui discount sau tarif special aplicat clientului, comparativ cu ratele standard practicate de compania respectivă. Acestea nu vor include referinţe la tarifele competitorilor, care pot fi în situaţia de a oferi contracte mai bune. Oricum, declaraţia anuală va include date referitoare la cum vă puteţi schimba compania de care aparţineţi.

Toţi proprietarii vor primi aceste declaraţii înainte de 1 decembrie, dar data exactă depinde de ciclul de facturare al companiei.

Motivaţia este aceea că se doreşte ca proprietarii să dispună de o viziune mult mai precisă a consumului de energie, ca şi ajutarea publicului să monitorizeze mult mai bine ceea ce cheltuieşte.

De asemenea, va ajuta consumatorii să compare facturile şi să se decidă dacă este cazul să schimbe sau nu compania de care aparţin.

Iar companiile vor trebui ca de acum să fie mult mai clare în exprimare când fac publicitate discount-urilor temporare sau ofertelor prin intermediul serviciilor online.

Ofgem a mai anunţat că regulile introduse în luna septembrie a anului trecut, ca urmare a investigaţiilor realizate în piaţa de energie, au condus la tăierea taxelor nejustificate pentru contoarele de tip prepay, comparativ cu cele de debit direct.

Pentru mai multe informaţii referitoare la noile facturi de energie, vizitaţi site-ul Ofgem: http://www.ofgem.gov.uk/Media/PressRel/Documents1/Press%20release%20Probe%20billing%20remedies%20FINAL.pdf

Autor articol: Liviu Untaru

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!