Reguli noi şi amenzi aspre pentru colectorii de fier vechi

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 10 septembrie 2014

Un român este prima persoană care va fi amendată de autorităţile din districtul metropolitan Haringey (nord-estul Londrei) pentru că nu a respectat noile reguli stricte impuse de primărie celor care se ocupă de colectarea fierului vechi.

Busuioc Dumitru, în vârstă de 28 de ani, va trebui să plătească 800 de lire sterline pentru că a colectat materiale metalice de pe străzile din zona Tottenham, fără a ţine o evidenţă precisă a locurilor de unde a strâns fier vechi. El a fost oprit şi întrebat despre provenienţa metalelor pe care le adunase, pe strada Seven Sisters, de către angajaţi ai consiliului local Haringey. Aceştia se aflau într-o acţiune comună cu poliţiştii şi reprezentanţi ai serviciului pentru imigranţi din cadrul Home Office, cu scopul de a supraveghea noile reglementări introduse la nivel local pentru activitatea de colectare a fierului vechi.

Măsuri introduse recent în Haringey prevăd că orice persoană care se ocupă cu strângerea materialelor metalice trebuie să ţină o evidenţă care să includă locul şi momentul de unde au fost colectate obiectele de fier.

Busuioc Dumitru deţinea licenţa care îi permite să colecteze materiale metalice, dar nu a putut prezenta dovezi referitoare la provenienţa fierului vechi pe care îl adunase. El le-a spus reprezentanţilor autorităţilor locale că toate metalele colectate fuseseră strânse „din curţile oamenilor”.

În consecinţă, el a fost prezentat la tribunalul Tottenham Magistrates Court, unde oamenii legii au stabilit că românul va trebui să plătească 80 de lire sterline amendă şi £735 costuri judiciare.


Comentarii

Spune-ti si tu parerea!